Costel Pătrăşcan a transformat pamfletul şi caricatura în artă, dar şi-ar fi dorit să facă performanţă în publicitate

Costel Pătrăşcan este brăileanul care şi-a adjudecat titlul de stăpân al creionului şi al tuşului, un reinventator al crochiului şi al pamfletului grafic, care a cucerit totul în materie de pamflet şi caricatură. Desemnat Caricaturistul de presă al anului 2008, are până acum peste o sută de premii şi nenumărate expoziţii.

Trăieşte din sclipirile pe care le aşează pe orice: hârtie, tricouri, pereţi, bărci, chiar şi pe farfurii, din ceramică sau din plastic. Costel Pătrăşcan (45 de ani) este cunoscut ca şi caricaturist şi este nelipsit de la evenimentele care impun un strop de umor, o scamă de ironie. Umor şlefuit, care a ţâşnit din viaţa urbei şi pe are l-a „pieptănat” cu migală.

A „compus” mii de caricaturi care reflectă realităţile oraşului, pamflete grafice inedite atât ca suport, cât şi ca mesaj. Este născut în Galaţi, dar a crescut în Brăila, aici s-a dezvoltat ca grafician şi caricaturist. 

A cochetat cu desenul umoristic de mic, dar a debutat în decembrie 1989, în presa vremii, iar începutul anului 1990 l-a prins publicând caricaturi pe teme politice şi sociale în marile cotidiene centrale.

Costel Pătrăşcan a fost declarat Caricaturistul de presă al anului 2008 şi a fost nominalizat la Gala Premiilor Clubului Român de Presă pentru că, spune el, „un caricaturist de presă este un editorialist, deoarece reuşeşte cu puţine linii, simboluri, să afirme ceea ce un editorialist face în câteva sute de cuvinte”. 

Se consideră un cronicar al zilei, se trezeşte cu noaptea în cap, studiază presa, adună informaţii, trece totul prin sine, prin umorul nativ şi apoi aşterne totul pe hârtie. 

A expus deja în mai multe oraşe din România, în Chişinău şi Bruxelles, a câştigat peste 80 de premii în ţară şi 33 în străinătate, în ţări precum Japonia, Canada, Germania, Macedonia, Iran, Croaţia, China. 

Întrebat dacă are o caricatură care să-l reprezinte, Costel zâmbeşte sugestiv, îşi trece mâna prin păr şi răspune: „Trebuie să fii altul în fiecare zi, caricatura poate fi spontană sau poate veni după zile în şir de preocupări. De aceea eu nu am o caricatură care mă reprezintă şi la care ţin, ci o sumă de caricaturi, de pamflete grafice, de obiecte care au mesaje umoristice”, povesteşte el. Aşa sugerează caricaturistul că artistul e „născut, nu făcut”.

În 2007, împreună cu ziaristul Tudor Octavian, Pătrăşcan a deschis, în mansarda Centrului de Creaţie, Galeria din Pod, o uşă mereu deschisă pentru artiştii brăileni din toate domeniile. Pătrăşcan l-a surprins şi pe premierul Emil Boc când, în vara anului 2009, i-a oferit o carte de vizită minusculă căreia i-a spus „de criză” şi un tricou pe care scria „ŞEF”, iar printr-o săgeată era indicată „O SCAMĂ”. 

Ulterior, dovedind că s-a pliat pe modelul promovat de mai marii zilei, Pătrăşcan a expus un schelete căruia i-a dat replici adecvate. Şi Pătrăşcan se scuză: „N-am umorul clasic al unui caricaturist. Şi asta pentru că eu consider că un caricaturist, mai ales de presă, este un moralist, care trebuie să aibă un umor corect. Se zice că un umorist trebuie să râdă şi când îl calcă trenul. Eu, de regulă, nu am un discurs lung, însă fac asocieri care sunt considerate cu umor”.

Una dintre expoziţiile sale, care a făcut furori la Zilele Brăilei, s-a intitulat „Istoria literaturii române: Erată”, o sumă de caricaturi şi simboluri care au „muşcat” cu umor din potentaţii zilelor noastre. 

„Mi-aş fi dorit să lucrez în publicitate”

Întrebat ce ar fi ales să fie, dacă nu caricaturist, Pătrăşcan răspunde fără să răsufle: „Mulţi spun că sunt un scriitor ratat. Am lucrat în tehnoredactare şi design, dar mi-aş fi dorit să lucrez în publicitate. Am avut multe oferte. Nu le-am onorat pentru că ar fi trebuit să plec din Brăila, iar de Brăila sunt legat sufleteşte. Cert este că şi în publicitate aş fi avut nevoie de idee, de pamflet”. Se consider un tip curios şi crede că numai curiozitatea îl face să meargă mai departe, îl împinge înaintea. Curiozitatea, spune, este secretul lui. „Curiozitatea stă în tot şi în toate”, spune el şi îşi ţintuieşte privirea pe o coală albă, lăsată în aşteptarea unei caricaturi. El e omul care sancţionează în fiecare clipă ipocrizia. „De aceea nu am plecat la Bucureşti să mă angajez acolo pentru că asta ar fi însemnat să nu mai am libertatea ideii”.