Controale la centrele de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele participante au efectuat controale la 4 societăţi

Poliţişti de la Biroul Ordine Publică, Secţia 2 de Poliţie Rurală Chiscani, în colaborare cu lucrători din cadrul Gărzii Financiare, Gărzii de Mediu şi de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite de comerţ, în special, urmărind modul în care sunt gestionate şi achiziţionate deşeurile feroase şi neferoase în centrele de colectare.

Forţele participante au efectuat controale la patru societăţi comerciale de profil, au constatat două contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 2.500 de lei, şi au indisponibilizat şi lăsat în custodie 653 de kg deşeuri feroase, de la două societăţi comerciale, până la stabilirea provenienţei acestor cantităţi.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete