Constructorii pun piedică lucrărilor din spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inaugurarea Ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă a fost iniţial programată pentru luna august, însă a fost reăprogramată pe 29 septembrie sau cel târziu 15 octombrie.

„Lucrările au întârziat şi documentaţia a stat la minister 129 de zile, pe 29 septembrie ar trebui dat în folosinţă, dar dacă nu reuşim, atunci cel mai sigur îl inaugurăm pe 15 octombrie", spunea Bunea Stancu, în urmă cu o săptămână.
Finalizarea ambulatoriului dă şi acum mari dureri de cap responsabililor Consiliului Judeţean care la fiecare pas mai dă nas în nas cu o problemă. Dacă la început întârzierea lucrărilor a fost cauzată de problemele cu documentaţia, apărute la Ministerul Sănătăţii, acum se pare că nici municitorii nu îşi mai fac treaba aşa cum trebuie.
Gheorghe Bunea Stancu a spus că de vină pentru problemele apărute sunt cei care se ocupă de construirea ambulatoriului, pentru că mai uită pe ici, pe colo, să pună tencuiala sau rigipsul pe pereţi.
UITĂ SĂ PUNĂ TENCUIALA
Lucrările la ambulatoriu sunt puţin întârziate pentru că muncitorii şi constructorii uită să pună ba rigipsul, ba tencuiala pe pereţi, nu este posibil aşa ceva", a declarat Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila.
Bunea Stancu a fost contrazis de unul dintre consilierii locali care i-a reamintit că nu numai muncitorii şi constructorii sunt de vină, ci şi unii anagajaţi ai Consiliului Judeţean care ar trebui să verifice toate etapele de reabilitare efectuate în cadrul spitalului.
„Să nu uităm că sunt oameni desemnaţi de Consiliul Judeţean care se ocupă de treaba asta, nu numai muncitorii sunt de vină", spunea Nicolae Mitroi, consilier judeţean.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă