Cine este exceptat de la obligaţia de a purta centura de siguranţă în timpul deplasării cu maşina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducătorilor auto, precum şi pasagerilor din autovehiculele prevăzute cu centuri de siguranţă, le revine obligaţia de a le purta în timpul circulaţiei pe drumurile publice, fie ele din localitate sau din afara acesteia. Există însă şi câteva excepţii.

Sunt exceptaţi de la obligaţia de a purta centura de siguranţă:

a) conducătorii de autoturisme, pe timpul executării manevrei de mers înapoi sau care staţionează;

b) femeile în stare vizibilă de graviditate;

c) conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri;

d) persoanele care au certificat medical în care să fie menţionată afecţiunea care contraindică purtarea centurii de siguranţă;

e) instructorii auto, pe timpul pregătirii practice a persoanelor care învaţă să conducă un autovehicul pe drumurile publice sau examinatorul din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere.

În plus, conducătorii auto trebuie să informeze pasagerii din autovehicul cu privire la obligaţia legală de a purta centura de siguranţă şi să se asigure că minorii poartă centurile de siguranţă sau sunt transportaţi numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate.

”Nerespectarea, atât de conducătorul auto, cât şi de pasagerii dintr-un autovehicul, a obligaţiei de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura de siguranţă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu 2 sau 3 puncte amendă”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Ca sancţiune complementară, conducătorii auto vor primi 2 puncte de penalizare în cazul nerespectării obligaţiei de a purta, centura de siguranţă sau 3 puncte de penalizare pentru nerespectarea obligaţiei de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală