Cercetat pentru comiterea unei infracţiuni economice
0Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au stabilit că, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Brăila, în perioada mai-decembrie 2011, un administrator a reţinut şi nu a virat cu intenţie, în termenul de 30 zile de la scadenţă, sume reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
Faţă de cel în cauză sunt continuate cercetările pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de Art.6, din Legea 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Prejudiciul creat este în valoare de 13.049 de lei.