Ce a păţit o femeie ameninţată cu moartea de soţul său după ce a refuzat ajutorul poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

O femeie de 40 de ani a sesizat Poliţia după ce a fost ameninţată de partenerul de viaţă, însă când i s-a oferit posibilitatea emiterii unui ordin de protecţie împotriva bărbatului, aceasta a refuzat.

Pe 11 octombrie, o femeie, în vârstă de 34 de ani, din Brăila, a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că, în urma unor certuri avute cu soţul său, în vârstă de 40 de ani, acesta i-ar fi adresat ameninţări, care i-au indus o stare de frică pentru viaţa şi integritatea sa fizică.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă şi i-au adus la cunoştinţă femeii posibilitatea emiterii unui ordin de protecţie provizorie împotriva bărbatului, însă aceasta a refuzat acest lucru şi să formuleze plângere penală împotriva soţului său”, a declarat inspectorul Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Refuzul de a acţiona a costat-o pe femeie. O zi mai târziu, brăileanca s-a prezentat la sediul Poliţiei municipiului Brăila şi a sesizat faptul că, în timp ce se afla la domiciliul comun, soţul său, ar fi ameninţat-o din nou.

Poliţiştii au deschis acum un dosar penal pe numele bărbatului pentru ameninţare. Totodată, oamenii legii au emis împotriva bărbatului şi un ordin de protecţie provizoriu pentru 5 zile.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele