Campanie de informare şi prevenire a infracţiunilor în judeţul Brăila. Care sunt categoriile de persoane cărora li se adresează poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a lansat, astăzi, 1 mai, campania media informativ-preventivă "100 de zile de mesaje preventive”.

Anul Centenar al Marii Uniri are o semnificaţie specială, ca pentru fiecare român în parte, şi pentru Poliţia Română. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila se alătură manifestărilor organizate pentru marcarea acestui eveniment important printr-un demers inedit adresat cetăţenilor, constând în transmiterea de informaţii şi recomandări din sfera de preocupare a instituţiilor de aplicare a legii, pe parcursul a 100 de zile.

”Scopul campaniei este informarea antivictimală şi antiinfracţională a cetăţenilor din judeţul Brăila şi presupune promovarea informaţiilor şi recomandărilor preventive prin intermediul mass-media. Campania se derulează în perioada 14 mai – 21 august 2018 şi presupune transmiterea zilnică a unor mesaje de informare şi de prevenire a infracţiunilor către populaţia din judeţul Brăila”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Mesajele sunt structurate pe categorii de beneficiari, fiecărei categorii fiindu-i alocată,  pe parcursul întregii campanii, o anumită zi a săptămânii, în care va primi informaţii şi recomandări preventive.

Ziua de luni este dedicată de poliţiştii brăileni copiilor, aceştia primind informaţii referitoare la definirea unor noţiuni precum: delincvenţă juvenilă, contravenţie,

 infracţiune, măsuri educative aplicabile minorilor, victimizare, violenţă şi tipurile acesteia, pornografie infantilă, bullying; principalele tipuri de infracţiuni comise de minori; provocările şi riscurile Internetului şi ale reţelelor de socializare; recomandări antivictimale şi antiinfracţionale; educaţie rutieră; context familial şi social favorabil conduitei delincvente.

Ziua de marţi a săptămânii va fi dedicată, pe parcursul derulării campaniei, femeilor, acestea fiind informate despre infracţiunile comise cu precădere faţă de această categorie de populaţie - tâlhăria, violul, violenţa în familie, despre măsurile de siguranţă pentru protejarea integrităţii fizice şi psihice, precum şi despre modalităţi de sesizare a instituţiilor cu atribuţii în sprijinirea victimelor.

Miercuri, poliţiştii se vor adresa persoanelor vârstnice cu informaţii şi recomandări preventive referitoare la înşelăciunile prin metoda "accidentul", "premiul", "reprezentant firmă/instituţie" etc., la furturi din buzunare/genţi, furturi prin câştigarea încrederii, tâlhării, lovire sau alte violenţe, fiindu-le propuse şi măsuri de siguranţă a bunurilor proprii sau a integrităţii fizice şi psihice.

În ziua de joi, poliţiştii brăileni vor transmite mesaje adaptate publicului de sex masculin,  referitoare la tipuri de infracţiuni în care sunt implicaţi, în calitate de victimă sau autor - furt din buzunare/genţi, din autoturisme, ameninţare, lovire sau alte violenţe.

Vineri, participanţii la traficul rutier vor fi în atenţia poliţiştilor cu informaţii pentru prevenirea accidentelor rutiere sau a implicării în evenimente neplăcute în traficul rutier. Oamenii legii vor reaminti principalele reguli privind circulaţia pe drumurile publice, modificări legislative, recomandări preventive şi vor prezenta analize ale comportamentului rutier.

În weekend mesajele Poliţiei către cetăţeni se vor adresa altor categorii - părinţi, administratori sau lucrători în societăţi comerciale, persoanelor din mediul rural sau urban sau vor accentua anumite recomandări transmise în cadrul săptămânii.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute