Brăilean reţinut pe ordonanţă pentru comiterea a trei tâlhării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
El va ajunge în faţa instanţei. FOTO: ADEVĂRUL

Judiciariştii Compartimentului Violenţă din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au continuat să desfăşoare cercetări într-o cauză înregistrată la data de 9.03.2012, privind două tâlhării comise de autor necunoscut asupra a două brăilence şi au stabilit că principalul suspect al faptei este un tânăr de 20 de ani, domiciliat în Brăila.

În fapt, la data de 9.03.2012, la orele 11.58, respectiv, orele 12.12, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului a fost sesizat, prin apelul de urgenţă 112, de un agent din cadrul Poliţiei Locale, care dirija traficul rutier la intersecţia străzii Ghioceilor cu bulevardul Dorobanţilor, cu privire la faptul că A.E. (66 de ani) şi P.N. (59 de ani), ambele brăilence, au fost deposedate, prin violenţă, de poşete de către un tânăr necunoscut.
La acea dată, a fost constituit un colectiv format din poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale care au desfăşurat cercetări, stabilind că prima victimă a fost deposedată, prin smulgere, de o poşetă care conţinea actul de identitate şi bunuri personale, în timp ce se deplasa pe aleea din spatele blocului A20, de pe strada Hipodrom, iar celei de-a doua victime i-a fost smulsă o poşetă în care se aflau suma de 30 de lei şi bunuri personale, în timp ce se deplasa pe aleea situată între blocurile A51 şi A57, situate pe strada Ghioceilor.
Prejudiciul total este în valoare de 200 de lei.
Autorul a recunoscut faptele comise, precizând că banii i-a cheltuit în interes personal, iar poşetele le-a aruncat în pubele pentru gunoi.
Fiind extinse cercetările, acestuia i s-a mai probat o infracţiune de tâlhărie, comisă la data de 5.03.2012, prin acelaşi mod de operare, asupra brăilencei C.V. (65 de ani), care se deplasa pe strada Hipodrom.
Autorul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Brăila, şi, astăzi, urmează să fie prezentat Judecătoriei Brăila, cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro