Brăila de legendă
0Dacă Bucureştiul a fost, cândva, micul Paris, Brăila a semănat, păstrând proporţiile, bineînţeles, cu o micuţă Vienă. Asta se întâmpla în ultimele decenii ale secolului XIX şi primele decenii ale secolului XX, când portul dunărean dădea măsura unei economii româneşti în plin avânt.
Prosperitatea venea pe Dunăre, cu banii armatorilor, care-şi aduceau navele aici, să le încarce cu tot felul de mărfuri. Întăi de toate erau cerealele, fiindcă preţul grîului era dat, pe plan mondial, de bursa de la Brăila, dar şi alte produse luau calea exportului: peşte, cărămizi, teracotă, ciment şi cîte şi mai cîte. Din furnicarul necontenit al portului îşi trăgea seva un oraş tot mai înfloritor. Casele armatorilor, moşierilor, industriaşilor, negustorilor, bijutierilor şi ceasornicarilor, împodobite cu porţelanuri, cristale de Boemia, marmură de Carrara, erau aliniate pe străzi şi bulevarde curate, întreţinute fără cusur.
Orăşenii cei mai avuţi locuiau în vile cu portal de acces pentru trăsuri sau, mai tărziu, automobile, iar în curţi aveau fîntâni arteziene. Doamnele îşi etalau toaletele la teatru, săli de bal sau seratele private din saloane unde se valsa pe acorduri de pian. Pare plictisitor, dar la Brăila nu era loc de plictiseală. În oraşul renumit pentru frumuseţea femeilor, cine voia aventură dădea o raită prin stabilimentele cu felinar roşu, vestite printre marinarii din toată lumea, care nu plecau de aici fără să înveţe să fredoneze “La noi, la Brăila, la tanti Elvira/ Uşor se câştigă lira” amintindu-şi nostalgic, pe întinsurile mărilor, de clipele dulci din compania profesionistelor plăcerii. Nici hoţii şi bandiţii Brăilei, cărora le-a fost căpetenie, pentru o vreme, Terente cel cu bărbăţia ajunsă obiect de muzeu, nu lăsau să lâncezească acea societate pitorească şi plină de contraste. Furau, beau, violau şi se ascundeau pe baltă, printre stuf şi ţânţari, până îi dibuiau jandarmii şi îi legau în fiare sau îi ămpuşcau, dacă nu se dădeau prinşi.
Brăila a dat lumii personalităţi ca actriţa Maria Filotti, soprana Hariclea Darclee, scriitorul Panait Istrati. Ana Aslan şi Mina Minovici s-au născut tot aici, ca şi Nedelcu Chercea. Acesta din urmă nu e la fel de cunoscut în lume, însă pentru oraşul dunărean este un adevărat simbol. A fost un filantrop care şi-a trăit viaţa, împreună cu soţia Ana, după deviza “Nimic pentru noi, totul pentru Patrie”. Din averea lor considerabilă, au clădit şcoli, dispensare şi biserici pe care le-au lăsat moştenire comunităţii. Pe vremea acestor oameni, Brăila era etalon de civilizaţie în Europa. Jazzman-ul Johnny Răducanu, şi el fiu al acestui oraş, îşi amintea, într-o emisiune televizată, cum mama sa a fost amendată de un poliţist îmbrăcat în uniformă spilcuită. Omul legii s-a legitimat politicos şi i-a înmănat sancţiunea, fiindcă venea de la piaţă ţinând o gâscă vie de picioare, cu capul în jos, încălcând astfel legea de protecţie a animalelor care funcţiona în oraş. Şi încă ceva incredibil: răsfoind presa locală, din perioada interbelică, poţi citi articole despre muncitorii din port care intrau în grevă din cauza italienilor. Peninsularii emigrau la Brăila şi erau dispuşi să lucreze pe lefuri mici, stricând piaţa salariilor...
„Oraşul cu salcâmi”, acesta a fost renumele Brăilei în perioada interbelică, fiindcă salcâmii înmiresmau toate străzile urbei, în serile răcoroase de primăvară şi fiindcă marele dramaturg brăilean Mihail Sebastian a scris un roman care se numea chiar aşa: „Oraşul cu salcâmi”. Mai apoi, în anii regimului comunist, excavatoarele construite la marea uzină „Progresul” făcea cunoscută Brăila în România şi în multe ţări de pe mapamond.
Din păcate, acum Brăila trăieşte din aminitirile acelor vremuri de legendă. Oraşul nu prea mai are nimic cu care să se mândrească din ce avea odată. Străzile nu mai sunt la fel de curate, casele vechi din centrul istoric şi-au pierdut strălucirea, portul nu mai funcţionează, industria nu mai există. Apăsaţi de vremuri şi de politicienii actuali, brăilenii nu pot decât să spere că, vreodată, „oraşul lor va fi din nou ce-a fost, şi poate chiar mai mult decât atât”.
Citiţi şi