Brăila: Avanpremieră la sărbătoarea Batalionului 72 Geniu "Matei Basarab"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primii care au dat tonul aniversării au fost membrii Muzicilor Militare ale Garnizoanei Brăila care au susţinut la Casa Armatei un spectacol vocal instrumental dedicat aniversării a 145de ani de existănţă a Batalionului 72 Geniu, prima unitate de profil a Armatei României, spectacol la care au fost prezenţi numeroşi militari ai batalionului dar şi ai Brigăzii 10 Geniu, împreună cu familiile

Pe 25 februarie, una dintre cele mai cunoscute unităţi militare româneşti, unitate care în ultimii ani şi-a arătat cu prisosinţă capacitatea nu numai pe fronturile din orient ci şi în lupta împotriva stihiilor naturii, va fi în sărbătoare.

Unitatea îşi are originea în compania independentă de pontonieri din cadrul batalionului de geniu specializat, înfiinţat la data de 25 februarie 1866 prin Decretul 259 al Locotenenţei Domneşti. Formarea şi existenţa Batalionului 72 Geniu este strâns legată de infiinţarea si dezvoltarea primelor unităţi de geniu după Unirea Principatelor.

În noiembrie 1878, după războiul de Independenţă, Compania de Pontonieri este dislocata în garnizoana Brăila, unde îşi continuă activitatea ân prezent Batalionul 72 Geniu.

De reţinut faptul că această companie de pontonieri, unică la vremea ei a servit ca bază pentru formarea a numeroşi specilalişti ale căror fapte de arme sunt trecute în manualele de istorie ale primului şi celui de-al Doilea Război Mondial.

La ora actuală unitatea este operaţionalizată şi poate desfăşura misiuni la comanda NATO oriunde în lume.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Un expert în cititul pe buze a dezvăluit ce i-a spus Kate Middleton lui William la BAFTA 2026. Gestul lui a arătat o oarecare tensiune
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete