Braconierii cad rând pe rând în plasele poliţiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Braconierii au fost prinşi în flagrant

Încă patru indivizi prinşi în flagrant delict s-au pomenit cu dosare penale, pentru deţinere de plase de pescuit interzise şi pescuit comercial fără autorizaţie.

Astfel, în urmă cu două zile, a fost depistat Marian V., de 38 de ani, din satul Mihai Bravu, care pescuia cu două plase monofilament, la km. fluvial 226, pe malul stâng al Dunării.

După câteva ore, poliţiştii de la Frontieră i-au surprins pe Nelu B., 41 ani, Florin G., 34 ani şi Nicolae M., de 30 de ani, toţi din comuna Tufeşti, care pescuiau la odorob, în zona km. 209 (malul stâng al Dunării).

Respectivii capturaseră deja 33 de kilograme de caras. Peştele, la fel ca şi sculele de pescuit, au fost confiscate, iar braconierilor li s-a întocmit dosar penal, precizează purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Brăila, Roxana Ştefan.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!