Biciclist acroşat de o maşină şi spitalizat. Atât conducătorul auto, cât şi victima erau băuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat de 34 de ani este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, după ce a efectuat o depăşire a unui biciclist fără să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de acesta, lovindu-l în plin cu maşina pe care o conducea.

Pe 15 aprilie, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Făurei au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe raza comunei Jirău a avut loc un accident rutier.

”La faţa locului, poliţiştii l-au identificat pe un bărbat de 34 de ani, din Brăila, şi au stabilit că, în timp ce acesta ar fi condus autoturismul pe raza localităţii, s-ar fi angajat în depăşirea unui biciclist de 49 de ani, din Jirlău, pe care l-ar fi acroşat din cauza nepăstrării unei distanţe corespunzătoare faţă de acesta”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a localnicului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ambii participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că şoferul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,66 mg/l, iar biciclistul, 0,24 mg/l.

Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!