Arestaţi preventiv pentru tâlhărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Polițiștii au acționat pe timpul nopții

Poliţiştii Secţiei 2 de Poliţie Rurală Chişcani au fost sesizaţi, prin apelul de urgenţă 112, cu privire la faptul că agenţii de pază care îşi desfăşurau serviciul în incinta unei societăţi comerciale din Brăila, au surprins două persoane care sustrăgeau mai multe cabluri dintr-o magazie a societăţii.

Pentru a-şi asigura scăparea, suspecţii i-au agresat pe cei doi agenţi de pază care au avut nevoie de îngrijri medicale.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Chişcani, împreună cu judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, au efectuat verificări şi i-au identificat pe agresori. Aceştia sunt tineri de 26 de ani şi de 20 de ani, ambii din municipiul Brăila, care s-au sustras cercetărilor.
La data de 27 februarie a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti, aceştia au fost depistaţi şi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
Judecătoria Brăila a emis pe numele lor mandate de arestare pentru 29 de zile, luându-se măsura încarcerării în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Brăila.


Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie