Amenzi de mii de lei pentru abateri de la Codul Rutier. Poliţiştii au reţinut un permis de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Pe 19 martie, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică şi Biroului Rutier Brăila, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat pe raza municipiului Brăila pentru  prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică, actele de comerţ  şi circulaţia pe drumurile publice.

Poliţiştii au legitimat 92 de persoane, au oprit în trafic 64 de autovehicule, fiind testaţi cu aparatul etilotest 26 de şoferi.

”Cu această ocazie au fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 6.000 de lei, dintre care 38 pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi patru conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Ca măsuri complementare, poliţiştii au reţinut un permis de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Poliţiştii din cadrul Biroului Proximitate au acţionat pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar şi a faptelor antisociale săvârşite în incinta şi în apropierea unităţilor de învăţământ. Cu această ocazie, au fost verificate 15 unităţi de învăţământ, fiind controlaţi opt paznici, iar oamenii legii au purtat discuţii şi cu directorii şcolilor.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare