ALERTĂ: Vânătorii de “radiaţii” au ieşit pe străzile Brăilei, spre stupefacţia localnicilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Brăilenii se tem că în cazul unui accident la reactoarele de la Cernavodă, ei nici nu ar avea timp să se adăpostească. Doar 90 de kilometri despart Centrala Atomo-Electrică de Brăila, la care se adaugă alţi 17 până la Galaţi, iar în cele două municipii locuiesc şi muncesc peste 600.000 de suflete.

Faptul că în din Japonia vin în permanenţă veşti alarmante referitoare la centrala de la Fukujima, conjugat cu dezvăluirile din presă care arată că la Centrala Atomo-Electrică interesele politice au fost puse mai presus de siguranţa oamenilor, i-a pus pe jar pe locuitorii din municipiul Brăila, care spun că în cazul unui cutremur devastator, ce s-a întâmplat în Japonia ar fi nimic pe lângă tragedia ce se poate întâmpla la noi.

„Dacă japonezii, care-s oameni serioşi şi muncitori, nu au putut face mare lucru, vă daţi seama ce s-ar întâmpla la noi, unde deja s-a aflat că piese vitale de la reactor au fost făcute pe şest de firme de doi bani?!", şi-a exprimat îngrijorarea Marian Voineag, de 58 de ani, şofer de taxi.

Temeri nesusţinute

Specialiştii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă spun totuşi că nu avem de ce să ne temem, pentru că indiferent de avarii pericolul de contaminare este minim.

„Brăila nu se află în zona de urgenţă în ceea ce priveşte un accident la Centrala de la Cernavodă. Cu toate acestea, în cazul unui astfel de eveniment, echipa CBRN (Chimic, Biologic, Radiologică şi Nucleară) este pregătiră şi dotată corespunzător cu contormetru şi radiometru şi dozimetru, astfel să intervină în zona contaminată şi în baza măsurătorilor să ia imediat deciziile care se impun", ne-a declarat lt. Violeta Chiru din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dunărea" al judeţului.

Specialiştii spun că de radiaţii nu prea avem cum să ne apărăm. După cum se ştie, radiaţiile Gama, cele mai periculoase, pot fi oprite numai de pereţi foarte groşi din beton sau din plumb.

„În cazul unui accident nuclear, cetăţenii ar trebui să se adăpostească într-o cameră bine izolată, cu cât mai puţine deschizături, să aibă la îndemână o rezervă de apă de dinaintea producerii accidentului şi dacă au fost prinşi în exterior să se spele foarte bine şi să schimbe hainele cu unele curate, neprăfuite", ne-a declarat mr. Ştefan Stoian, purtător de cuvânt ISU.

De reţinut că la Brăila şi la Galaţi emisiile radioactive ajung foarte greu pe calea aerului pentru că nu existtă vânturi care să bată dinspre sud-est. Singura contaminare poate fi făcută de Dunăre, în a cărei albie pot ajunge reziduuri periculoase, dar numai în mod cu totul excepţional.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!