Alegeri parlamentare 2012. Numărarea voturilor, pas cu pas la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Momentul deschiderii urnelor, imediat după ora 21.00. FOTO: NICOLETA BUTNARU

Prezenţă destul de scăzută şi la Brăila, comparativ cu alte tururi de scrutin. La Secţia 50, de la Murgoci, unde reporterul nostru a participat la numărarea voturilor, prezenţa la vot a fost de puţin peste 50%.

N-au fost, însă, secţii care să fi avut mai multe procente şi asta pentru că în Brăila s-a mers pe vechiul recensământ, iar la urne au fost aştyeptaţi 308.089 brăileni.

Dacă numărătoarea l-a nominalizat iniţial cu patru voturi consecutive pe Sprin Ovidiu Bălan, la Deputaţi, în Colegiul 1, spre surprinderea tuturor, voturile au început să curgă spre Vasile Varga, covârşitor, până spre 600 din totalul de peste 700 de alegători care şi-au exercitat acest drept în Secţia 50.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei