Acţiuni pentru prevenirea infracţionalităţii în judeţ. Vezi aici ce nereguli au descoperit poliţiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au acţionat în zonele de competenţă

În noaptea de 19 spre 20 noiembrie, lucrătorii Secţiei 1 de Poliţie Rurală Brăila, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, pe raza de competenţă.

Astfel, au fost controlate şase societăţi comerciale cu profil discotecă, legitimate 67 persoane, dintre care 51 au fost percheziţionate corporal sumar, oprite şi controlate în trafic 12 autovehicule, dispersate două grupuri de tineri predispuşi la comiterea de fapte antisociale şi au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 234 de lei, conform Legii 61/1991 şi OUG 195/2002, ambele republicate.

Tot în zilele de 19 şi 20 noiembrie, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei, Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, au acţionat, pe raza localităţilor Însurăţei, Viziru, Tufeşti, Berteştii de Jos, Victoria şi Stăncuţa, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi pentru depistarea în trafic a conducătorilor auto care se află sub influența băuturilor alcoolice.


Cu această ocazie, au fost verificate nouă unităţi de alimentaţie publică, legitimate 53 de persoane, controlate corporal sumar 30, oprite şi controlate în trafic 19 autovehicule, testaţi cu aparatul etilotest opt conducători auto, reţinute două permise de conducere şi aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7.900 de lei, conform prevederilor Legii 61/1991 şi OUG 195/2002.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model