A decedat în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalul medical din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila-Secţia Anatomo-Patologice a sesizat telefonic faptul că la morga acestui serviciu se află cadavrul brăileanului D.V. (78 de ani), care, la data de 27.07.2012, la orele 22.30, a fost internat în spital, întrucât prezenta o plagă tăiată la nivelul hemitoracelui drept, iar în după-amiaza zilei de 29.07.2012, în jurul orelor 16.30, a decedat.

Din primele cercetări desfăşurate a reieşit că victima, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat şi, în cădere, a lovit geamul unei uşi interioare din apartamentul său, căzând peste cioburi şi rănindu-se în zona hemitoracelui.
După producerea evenimentului, familia a solicitat intervenţia ambulanţei care l-a transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale. Ulterior, starea sănătăţii bătrânului s-a înrăutăţit şi a decedat pe fondul unor afecţiuni cardiace.
Din cercetări nu a rezultat că acesta ar fi fost victima vreunei infracţiuni.
Cadavrul a fost transportat la morga Serviciului Judeţean de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării autopsiei şi stabilirii cauzei morţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cristina Teleanu și-a luat o țeapă de zile mari la piață. Produsul banal cu care sunt păcăliți mulți români
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune