12 infracţiuni constatate în urma raziilor efectuate de poliţiştii brăileni. Au fost aplicate peste 150 de amenzi, a căror valoare depăşeşte 63.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În perioada 12–14 mai, poliţiştii brăileni, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

La acţiuni au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de la investigaţii criminale, de la investigarea criminalităţii economice, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.

Pe 13 mai, poliţiştii au constatat 12 infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei), şi au aplicat 158 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 63.750  şi au confiscat bunuri în valoare de peste 3.000 de lei.

”Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat peste 100 de sancţiuni contravenţionale, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Dintre acestea, 30 au fost aplicate pentru traversarea neregulamentară, 17 pentru încălcarea regimului legal de viteză, iar restul pentru alte abateri de la normele rutiere”, au precizat reprezentanţii IPJ Brăila.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 6 de permise de conducere şi au retras 10 certificate de înmatriculare auto.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare