Şef la PDL Botoşani, judecat pentru trafic de persoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Organizaţiei de Tineret a PDL Botoşani este acuzat de către procurorii DIICOT Iaşi pentru că ar fi racolat fete şi le-ar fi trimis în Grecia să se prostitueze. MV a fost suspendat din funcţie şi riscă excluderea din partid, dacă va fi găsit vinovat de toate aceste acuzaţii.  

Ora 18.18 Părinţii uneia din presupusele victime ale lui V susţin că fiica lor a stat o perioadă la Botoşani. "A fost plecată la Botoşani vreo trei săptămâni. E posibil ca acolo să fi fost abuzată sexual. Ea a refuzat mereu să vorbească despre ce s-a întâmplat acolo. Apoi au încercat să o trecă prin Vama Petea. Aici un vameş ar fi întrebat-o de ce pleacă din ţară şi ea ar fi spus că se duce în Grecia să fie damă de companie. Aşa că au oprit-o la graniţă", susţine mama unei victime din Iaşi. Părinţii tinerei de 23 de ani spun că fiica lor a dispărut din nou de acasă din vara anului 2010.

ora 8.00

În 2007, când am venit în partid, l-am găsit pe MV în filială. Părea un băiat implicat. Nu ştiu cum a ajuns în partid. Ştiu că se vorbea în filială de preocupările sale. Cu toate acestea, din 2008, este preşedinte al Organizaţiei de Tineret a PDL Botoşani. Astăzi, va fi suspendat din funcţie. Dacă va fi găsit vinovat de toate aceste acuzaţii , va fi exclus din partid" a declarat primarul Cătălin Flutur, fost lider al PDL Botoşani.

ora 23.00

Procurorii susţin că în perioada 2004-2006 caei doi au racolat mai multe fete din Iaşi şi Botoşani şi le-au trimis în Grecia la fratele vitreg a lui V. „Inculpatul V a racolat prin înşelăciune sau prin promisiuni false, direct sau prin interpuşi, mai multe persoane de sex feminin, în scopul transferării lor în Grecia, către fratele vitreg a inculpatului pentru a fi exploatate în folosul lor prin practicarea prostituţiei sau prin  executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii în mod forţat şi cu încălcarea normelor legale", se precizează în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor, V racola fete din judeţul Botoşani, le ducea în cluburi, le plătea consumaţia şi întreţinea relaţii sexuale cu ele. Apoi le propunea să lucreze în Grecia ca baby-sitter. Sergio Buga l-ar fi ajutat pe V să racoleze tinere şi din Iaşi. „Inculpatul VM îl recompensa pe învinuitul Buga Sergio , precum şi pe alte persoane, care îl ajutau în activitatea de racolare a victimelor, cu diferite sume de bani sau obiecte, pentru fiecare victimă pe care aceştia o convingeau să plece în Grecia", menţionează procurorii în rechizitoriu.

V le-ar fi cumpărat haine fetelor, le-ar fi dus la coafor şi le-ar fi plătit transportul, iar acestea trebuiau să-i restituie banii ulterior.

Fetele ajungeau în Grecia la fratele tânărului, care le-ar fi obligat să se prostitueze în diferite locaţii. Conform rechizitoriului, CG fratele lui V, le lua actele fetelor, le bătea şi chiar le viola, dacă acestea refuzau să întreţină relaţii sexuale cu dieferite persoane.

Jumătate din banii câştigaţi de tinere ar fi ajuns în buzunerele lui G. Doar de pe urma a două tinere bărbatul ar fi câştigat aproximativ 77.000 de euro. O parte din bani ar fi ajuns şi la V.

În faţa anchetatorilor preşedintele Organizaţiei de Tineret al PDL Botoşani nu şi-a recunoscut faptele. Procurorii l-au trimis pe tânăr şi pe Sergio Buga în judecată pentru trafic de persoane, iar pentru G dosarul s-a disjuns.

Mai multe pentru tine: