Fostul şef al Parchetului Naţional Anticorupţie, Ioan Amarie:,, Dacă mi se micşorează pensia dau statul român în judecată şi voi ajunge până la CEDO”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioan Amariei este unul dintre cei mai cunoscuţi şi controversaţi procurori din România de numele căruia sunt legate dosare ,,grele,, printre care dosarul,, Flota" în care a fost cercetat preşedintele României, Traian Băsescu ori dosarul ,, Păvălache" în care este implicat Adrian Năstase. Fostul procuror general are o pensie de 17.969 de lei. Ioan Amarie susţine că nu va accepta să fie furat de stat.

Doctor în drept procesual penal, Ioan Amarie a lucrat în magistratură 30 de ani. În perioada 1980-1999 a fost şeful Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi după care a fost ocupat funcţia de procuror şef al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel până în anul 2002 când a pus bazele Parchetului Naţional Anticorupţie. Ioan Amariei a condus această insituţiei timp de trei ani. În anul 2005, Ioan Amariei a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii eliberarea din toate funcţiile şi ieşirea la pensie. Surse, a căror identitate este protejată, leagă această cerere de dosarul ,, Flota" de care este legat şi numele preşedintelui României, Traian Băsescu.

Din 2005, Ioan Amarie este pensionar cu acte în regulă iar statul român îi  acordă o indemnizaţie de 17.969 de lei. Fostul şef de la PNA este convins că pensia este mică şi nu una ,, nesimţită". ,, Timp de 30 de ani am fost procuror şi am dus o viaţă plină de privaţiuni. Nu am avut voie să desfăşor o altă activitate în afară de cea de magistrat. Am trecut prin situaţii diferite, am fost calomniat, ultragiat şi ameninţat chiar cu moartea. Şi astăzi suport consecinţele unei vieţi de procuror. Pensia pe care o primesc nu compensează tot ceea ce am făcut şi nu aş mai face acest lucru nici pentru o pensie de cinci ori mai mare" a declarat Ioan Amarie, fost procuror general.

Fostul şef al PNA consideră un abuz reducerea pensiilor şi a anunţat în premieră că va da statul român în judecată,, Mă simt umilit şi furat de un stat care nu mai este nici de drept şi nici democratic. Dacă mi se mişcorează pensia voi da statul român în judecată şi voi ajunge până la CEDO" a spus Ioan Amarie care recomandă tuturor pensionarilor să îşi caute dreptatea în justiţie

 Topul pensiilor din justiţia botoşăneană

Constantin Roman, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani-12.263 de lei

Valentin Cojocaru, fost judecător  -10.907 lei

Elena Moscaliuc, fost judecător la secţia comercială a Tribunalului  Botoşani- 10.594 lei

Olimpia Samoilă, fost judecător Tribunalul Botoşani - 10.387 lei

Gheorghe Ohriniuc, procuror -10.178 lei

judecător Victoria Bordianu, fost vicepreşedinte al Tribunalului Botoşani- 9.639 lei

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă