Finanţiştii de azi, căpşunarii de mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În instituţia care învârte banii statului, mulţi salariaţi trăiesc de pe o zi pe alta. Carmen Ionel (39 de ani) va câştiga de luna viitoare doar 900 de lei. Ea visează cu ochii deschişi la o viaţă de fermier în Vest.

Îi trec prin mână milioane de lei şi totuşi, în ziua de salariu, abia dacă ridică de la casieria Fiscului 1.200 de lei. Carmen Ionel lucrează la Compartimentul de Executări Silite, are 13 ani vechime, iar în curând salariul îi va fi redus la 900 de lei. Spune că-i este imposibil să-şi întreţină familia cu aşa o sumă.


„Am terminat Facultatea de Finanţe-Bănci în 2009, însă nu mi s-a făcut încadrarea salarială pe studii superioare din cauza crizei. Nu ştiu ce voi face în continuare. Dacă nu se poate altfel, voi lucra şi eu în agricultură, în afara ţării“,
spune disperată femeia.


Navetistă şi cu un copil bolnav


În fiecare zi face naveta de la Bucecea pentru a ajunge la locul ei de muncă. Profesia sa este migăloasă şi stresantă, iar uneori se confruntă cu ameninţările rău-platnicilor. Salariul ei şi alocaţiile celor doi copii sunt singura sursă de venit a familiei. Soţul ei, tehnician veterinar, a rămas fără slujbă după ce firma pentru care lucra s-a închis. Pe lângă problemele de zi cu zi, bugetul familiei este măcinat şi de cheltuielile medicale. Unul din băieţi are nevoie lunar de medicamente pentru tensiune, în urmă cu trei ani suferind o operaţie pe cord deschis din cauza unui chist format la nivelul aortei. O altă intervenţie chirurgicală îl aşteaptă pe băiat, acesta având nevoie de o proteză, iar costurile se ridică la 3.000 de lei.


O altă finanţistă aflată într-o situaţie-limită este Silvia Ursache. După reducerile salariale, femeia, care este şi mamă, va câştiga puţin peste 500 de lei. Soţul ei lucrează tot în sistemul bugetar, aşa că venitul familiei se va reduce de două ori. „Sunt tot din Bucecea şi zi de zi fac naveta să ajung la serviciu. Salariile sunt şi aşa mici. Avem datorii la bănci. Nu ne permitem să avem lefuri mai mici cu 25%“, a spus Silvia Ursache.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent