Cum va arăta capitala unuia dintre cele mai sărace judeţe din România. Suma fabuloasă care va fi investită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine din Botoşani FOTO stiri.botosani.ro

Capitala celui mai nordic judeţ din România îşi va schimba total faţa şi va deveni unul dintre cele mai moderne oraşe cu ajutorul fondurilor europene. Autorităţile din Botoşani au reuşit să obţină 7 milioane de euro pentru asfaltări, trotuare, reabilitare şcoli, în general infrastructură şi peisagistică.

Botoşani este considerat unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară. Cu toate acestea, în câţiva ani, spun autorităţile locale, se va putea lăuda cu cea mai frumoasă capitală de judeţ, din categoria oraşelor mijlocii. În acest sens se investesc peste 7 milioane de euro în infrastructura oraşului, în peisagistică şi modernizare. Banii provin din fonduri europene.

Străzi de nivel european

Este vorba despre un grup de proiecte finanţate prin Grupul de Acţiune Locală (GAL). Primele proiecte în valoare de peste 1.6 milioane de euro au fost deja lansate de vineri, 10 ianuarie, urmând ca restul să fie lansate pe parcursul anului 2020. În total, este vorba despre proiecte în valoare de 7 milioane de euro, ce vizează asfaltarea străzilor, modernizarea trotuarelor şi în general a infrastructurii rutiere. Inclusiv realizarea unor sensuri giratorii noi. Totodată, urmează să fie amenajate o serie de scuaruri pentru relaxare, cu spaţii verzi, bănci, locuri de joacă şi de petrecere a timpului liber. Prioritate o au străzile încă neasfaltate ale oraşului precum Vâlcelei, Zimbrului, Izvoarelor. În cadrul acestor proiecte vor fi amenajate sau reabilitate câteva parcuri în zonele Calea Naţională, Parcul Tineretului, Barbu Lăzăreanu şi Izvoarelor. Toate acestea vor fi completate cu o amenajare peisagistică generală a municipiului care ar trebuie să îmbunătăţească estetic aspectul oraşului.

Iluminat public, şcoli şi case reabilitate

Totodată, în cadrul aceloraşi proiecte cu aproximativ 90.000 de euro va fi reabilitat sistemul de iluminat public, în condiţiile în care în multe zone reţelele electrice sunt învechite şi au loc numeroase avarii. Totodată, vor fi reabilitate cu peste 1.7 milioane de euro numeroase clădiri din oraş, inclusiv clădiri sociale cu un aspect neplăcut. La toate acestea se adaugă modernizări şi reabilitări de şcoli, dar şi o cantină socială la care vor mânca sute de nevoiaşi plus un centru de recoltare gratuită a analizelorpentru pensionari în special. Au fost făcute proiecte inclusiv pentru reducerea abandonului şcolar. 

Cel mai verde oraş din România

Cu toate aceste investiţii masive, autorităţile cred că Botoşani va deveni unul dintre cele mai frumoase oraşe din România, având deja un plus în ceea ce priveşte aerul curat şi spaţiile verzi. Conform datelor oferite de Agenţia Pentru Protecţia Mediului, Botoşani este oraşul cu cea mai mare suprafaţă de spaţiu verde pe cap de locuitor din România, adică 32 de metri pătraţi pentru fiecare locuitor. Numai parcurile din Botoşani însumează 320 de hectare de verdeaţă, iar acestora li se adaugă suprafeţele împădurite de la marginea oraşului, grădinile şi pietonalele din oraş. Încă din 2012, Botoşaniul a fost considerat oraş verde al României, datele oficiale arătând că are cel mai curat aer. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Culmea investiţiilor sportive. Statul vrea să construiască un nou stadion într-o comună de munte care are deja stadion. Şeful AJF: „Nu ne mai facem bine“

Daea a angajat coafeze şi miliţeni fără concurs la Ministerul Agriculturii. Acuzaţii grave din partea noului ministru

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Momentul superb mamă-fiică dintre Kate Middleton și Prințesa Charlotte! Au strălucit la concertul special de colinde
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei