Cum a investit statul român un milion de euro într-o reţea de apă potabilă nefuncţională. Sătenii stau cu ţeava la poartă, dar cumpără apă de la magazin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Localnicii din comuna botoşăneană Dobârceni n-au apă potabilă de aproape două decenii. N-au avut noroc nici după 9 ani de hăţiş birocratic când, în sfârşit, li s-au adus ţevile până în faţa porţilor. Reţeaua nu poate fi folosită din cauză că localitatea nu face parte dintr-o asociaţie de comune.

Pentru mulţi localnici din comuna botoşăneană Dobârceni apa poate fi considerată la fel de valoroasă ca şi aurul. De aproape 20 de ani, fântânile cătunelor împrăştiate pe teritoriul localităţii nu mai au apă potabilă. Concentraţia mare de nitriţi sau mâlul infiltrat în pânza freatică sunt prea mari.

Pentru a adăpa animalele, oamenii, inclusiv cei mai în vârstă, cară apă de la fântânile de la marginea satului. Pentru consumul propriu, cumpără apă de la magazin. În mod paradoxal, localnicii muncesc din greu pentru hidratarea de zi cu zi, deşi au reţea modernă de apă trasă chiar în faţa curţilor. Din cauza hăţişului legislativ şi birocratic, însă, ţăranii din Dobârceni stau cu apa la poartă dar nu pot să bea nici măcar o picătură.

Reţea de 1 milion de euro, nefuncţională

În anul 2007, prin HG 577 şi mai apoi prin OG 28, comuna Dobârceni primea fonduri guvernamentale pentru amenajarea reţelei de apă potabilă. Era un vis împlinit pentru ţăranii rămaşi fără apă bună de băut. Localnicii au fost nevoiţi să aştepte însă zece ani pentru a vedea conductele băgate în pământ. Hăţişul licitaţiilor, procedurilor şi contestaţiilor i-a făcut să mai care câteva mii de găleţi de la fântână şi să mai cumpere câteva sute de baxuri de apă plată de la magazin. În cele din urmă în anul 2016, după ce s-a cheltuit un milion de euro din fondurile statului, reţeaua de alimentare cu apă a fost finalizată. Oamenii şi-au făcut cruce, apa curgea la robinte. Bucuria a durat doar o lună de zile. Instalaţia a fost pornită de probă şi apoi oprită.

Deşi au apă trasă prin conducte, sătenii nu o pot folosi FOTO Cosmin Zamfirache

Mai urmau alte şi alte demersuri birocratice. După 7 luni de la finalizarea lucrărilor, oamenii încă nu se pot bucura de apă potabilă şi nici nu au vreo speranţă în viitorul apropiat. Şi asta fiindcă, pentru a da drumul la apă în reţea, comuna Dobârceni trebuie să facă parte dintr-o asociaţie a comunelor acţionară la societatea Nova Apaserv, operatorul de apă şi canalizare a întregului judeţ Botoşani.

În acel moment, firma de apă şi canal preia responsabilitatea asupra reţelei din comună şi dă drumul la apă. Drumul până la calitatea de membru în asociaţie şi acţionar este lung. ”Trebuie să facem parte din aceea asociaţie la Nova Apaserv. Fără să fim membri nu putem folosi reţeaua, nu ne lasă legea ca şi comună. Abia după 5 luni s-au întrunit acţionarii de la Nova Apaserv şi ne-au dat un răspuns, că ne acceptă în asociaţie. Urmează ca toate comunele din asociaţie să aprobe prin şedinţe de consiliu local afilierea noastră. Urmează apoi alte şi alte demersuri. Birocraţia ne omoară. Şi oamenii nu vor decât apă. Stăm cu reţeaua la poartă şi nicio picătură“,spune primarul din Dobârceni, Radu Livinschi. Toate aceste demersuri pot să dureze şi până la doi ani. Între timp, oamenii din Dobârceni spun că nu mai rezistă fără apă potabilă.

Angela Atomei cumpără apă de la magazin FOTO Cosmin Zamfirache

Apă cărată cu găleţile la 73 de ani

Gheorghe Teodorescu, are 73 de ani. Are conducte trase până în ogradă. Are şi robinet. Dar nu curge niciun fir de apă. Aşteaptă de zece ani ca să poată bea un pahar cu apă bună. Zilnic, după o viaţă de muncă, cară câte 12 găleţi de la o fântână din capătul satului pentru a-şi adăpa animalele. ”Este cumplit. Iarna îmi este frică să nu alunec. Car de ani şi ani de zile, câte 12 găleţi pe zi. Am 73 de ani şi m-am săturat. Stăm cu apa la poartă şi nimic", spune Gheorghe Teodorescu.

Gheorghe Teodorescu de 73 de ani cară găleţi cu apă pentru animale FOTO Cosmin Zamfirache

Elena soţia acestuia topeşte gheaţă pentru spălat şi adună apă de ploaie. De cealaltă parte a satului, Angela Atomei, o femeie de peste 60 de ani spune că în fiecare zi, îşi cumpără paharul de apă. „Fântânile la noi nu mai au apă bună de băut. Mergem şi noi ca tot satul la magazin să cumpărăm apă plată. Luăm aşa câte un bidon de 5 litri pe zi şi facem să ne ajungă. Ce putem face dacă aşa-i legea pe la noi”, spune femeia.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ingineria financiară prin care PSD vrea să dezvolte România. Ce se află în spatele măririlor de salarii şi pensii promise

Ambasadorul Coreei, în vizită la Oradea. S-a arătat interesat de investiţii şi cultură

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO