Cum a ajuns să fie scoasă la licitaţie o primărie după un partaj între doi soţi. Clădirea va fi vândută de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Primăriei Manoleasa va fi scos la licitaţie FOTO Cosmin Zamfirache

O primărie din România riscă să rămână fără sediu chiar în preajma Crăciunului. Casa în care funcţionează urmează să fie scoasă la licitaţie în contul unor datorii către o persoană fizică.

Situaţie fără precedent în judeţul Botoşani. Sediul unei Primării de comună ajunge să fie vândut la licitaţie în urma unui partaj între doi soţi. Şi asta în condiţiile în care Primăria a dat deja 1,2 milioane de lei pe clădirea în care funcţionează de aproape 9 ani. 

Primărie scoasă la licitaţie

Sediul în care funcţionează Primăria Manoleasa, reşedinţa de comună a unei unităţi administrativ-teritoriale sărace din judeţul Botoşani, va fi scos la licitaţie cu doar trei zile înainte de Crăciun. Practic angajaţii instituţiei vor trebui, după această dată, să se mute cu birourile în stradă. În momentul de faţă sediul Primăriei din Manoleasa se află sub sechestru iar pe data de 21 decembrie, executorul judecătoresc îl va scoate la licitaţie. ”Aşa vine la noi Crăciunul. Cu probleme mari. Sediul Primăriei este sub sechestru“, spune dezamăgit Cristinel Aroşculesei. 

Primărie fără sediu din cauza unui partaj

Practic edilul din comună spune că situaţia privind sediul Primăriei este destul de încâlcită. Clădirea în care funcţionează Primăria a fost cumpărată în anul 2008, în timpul mandatului fostului primar din Manoleasa, Mircea Mihai. Atunci instituţia cheltuia 1,2 milioane de lei pe o casă cu etaj ce aparţinea familiei medicului Pânzariu. Mai rămânea de achitat o sumă de 148.000 de lei. De aici însă începe epopeea sediului Primăriei din Manoleasa.

”Doctorul Pânzaru avea o datorie de un miliard două sute vechi la ANAF. Primăria a virat banii către ANAF. Practic, noi am plătit banii. De aici însă a început problema”, spune edilul din Manoleasa.

Într-adevăr, primarul comunei spune că situaţia s-a complicat fiindcă soţii Pânzaru au divorţat, iar Mihaela Pânzaru a primit în urma partajului, spune edilul din Manoleasa, inclusiv suma dată de instituţie la ANAF. „Familia Pânzaru a divorţat iar la partaj doamna Pânzaru a primit suma de 4 miliarde vechi, dar aici erau incluşi şi acea sumă plătită de noi la ANAF. Aşa am ajuns datori şi cu banii daţi“, spune primarul.

Cristinel Aroşculesei, primarul din Manoleasa FOTO Cosmin Zamfirache

Au urmat paşii legali, iar Primăria Manoleasa s-a trezit cu sediul sub sechestru pentru suma amintită, iar la 21 decembrie casa în care funcţionează instituţia va fi scoasă la licitaţie de executorul judecătoresc. Primarul spune că este decis să nu lase sediul Primăriei să fie vândut, mai ales că au fost cheltuiţi bani publici pentru achiziţionarea ei.

”Voi face tot posibilul ca aceast sediu să nu fie vândut. Să nu se ajungă aici. Voi discuta şi la Consiliul Judeţean şi la Prefectură. Vom ataca în instanţă“, precizează edilul. Contactată telefonic de reporterii ”Adevărul“, Mihaela Pânzaru nu a dorit să comenteze situţia. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:

Primarul şi secretarul dintr-o localitate din Suceava s-au dat cap în cap cu maşinile după ce s-au cinstit bine în sediul Primăriei

Firea spune că se mută anul acesta în vechiul sediu al Primăriei, “printre schele” dacă lucrările nu sunt finalizate

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare