CJ-ul penalizat la fonduri europene de Ministerul Dezvoltării

0
Publicat:
Ultima actualizare:

MDRT a penalizat Consiliul Judeţean cu 722.000 de lei pentru nereguli la o licitaţie din fonduri europene. Organismul Intermediar al Autorităţii de Management a POR a constatat că firma care a modernizat DJ291B Lozna-Dersca-Mihăileni nu a îndeplinit toate condiţiile din caietul de sarcini.

În raportul de audit de operaţiuni pentru Programul Operaţional Rregional referitor la contractul de execuţie lucrări se precizează că în procesul de evaluare şi selecţie a ofertanţilor nu a fost respectat principiul egalităţii de tratament. Aceasta deoarece, pe considerentul lipsei din documentele de calificare a „Rapoartelor de încercări probe carote de mixturi asfaltice din îmbrăcămintea rutieră executată la un alt obiectiv prezentat ca experienţă similară", oferta depusă de SC Sorocam SRL Bucureşti a fost respinsă, iar o alta, cu aceleaşi deficienţe, acceptată şi desemnată chiar câştigătoare. Egalitatea de tratament a fost invocată şi la contractul de audit financiar, unde cerinţa de experienţă similară ar fi fost aplicată diferit. CJ pregăteşte o contestaţie. Detalii despre aceasta în ediţia tipărită Adevărul de vineri 19 august.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate