Botoşaniul scos în lume de Orchestra „Mugurelul” şi Formaţia „Mărgineanca”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Artiştii componenţi ai celor două ansambluri au reprezentat cu cinste judeţul Botoşani şi folclorul specific zonei Botoşanilor şi s-au întors acasă cu locul I de la un festival la care s-au adunat cei mai buni artişti de muzică populară din ţară.

Orchestra „Mugurelul" a Clubului Copiilor Dorohoi, sub conducerea  profesorului Marcel Dupu, în parteneriat cu Formaţia de dansuri „Mărgineanca" a Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga" Botoşani, sub conducerea directorului Valentin Rău, a adus o bilă albă Botoşaniului prin prestaţia avută la un festival naţional.  

Este vorba despre Festivalul Naţional al Ansamblurilor Folclorice ale Copiilor şi Tinerilor „Dorna, plai de joc şi cânt", ediţia a III-a, desfăşurată în perioada 20-22 iulie.

La competiţia organizată de Primăria Vatra Dornei împreună cu Inspectoratul Şcolar Suceava şi Clubul Copiilor şi Elevilor de la Vatra Dornei au participat zeci de grupuri din diferite colţuri ale ţării. Juriul a decis ca premiul I să ajungă la Orchestra „Mugurelul" şi Formaţia „Mărgineanca" care au prezentat un moment din spectacolul „Nuntă botoşăneană".

Tot în cadrul acestui festival, Fanfara „Mugurelul" de la Dorohoi a obţinut premiul III iar premii speciale s-au acordat Grupului vocal „Mugurelul" şi artiştilor Iulian Cojocaru şi Lucian Telibal. Coordonatorii formaţiilor, respectiv Marcel Dupu şi Valentin Rău, au fost răsplătiţi cu diplome de excelenţă.

Mai multe pentru tine:
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți