Botoşani: Profesorii vor fi păziţi să nu recupereze orele pierdute la proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicio oră din cele pierdute în timpul celor două săptămâni de proteste nu va putea fi recuperată.

Inspectoratul Şcolar Judeţean a dispus controale zilnice în şcolile în care nu s-au făcut ore şi a interzis cu desăvârşire ca materia pierdută de elevi să fie recuperată după orele de curs sau în zilele de sâmbătă şi duminică, aşa cum doresc dascălii. „Şcolile unde nu s-au făcut ore vor fi verificate şi monitorizate în permanenţă. Nici inspectoratul şi nici măcar  părinţii şi elevii nu sunt de acord ca orele să fie recuperate în afara programului şcolar. Programa şcolară trebuie să fie respectată şi materia trebuie să fie recuperată în timpul orelor de curs",  a spus Daniel Botezatu, inspector şcolar general adjunct IŞJ.

 Cu alte cuvinte, atâta vreme cât orele  pierdute nu vor fi recuperate, nici profesorii nu-şi vor putea lua lefurile întregi pentru că li se vor tăia din salarii zielele în care au lipsit de la şcoală. În unele unităţi de învăţământ liderii de sindicat încearcă să obţină plata orelor către profesori motivând că  aceştia ar fi semnat în condică precum că ar fi desfăşurat activităţi metodico-ştiinţifice. Părinţii elevilor sunt deacord ca materia pierdută să fie recuperată, dar în timpul orelor. „ Nu mi-ar conveni să-mi trimit băiatul sâmbătă şi duminică la şcoală  şi nici să stea o oră în plus în timpul săptămânii pentru că ar fi în primul rând obositor pentru el şi în al doilea rând mi-ar da tot programul peste cap",  a spus Mihaela Rotaru, mama unui elev din calsa a V-a. Cel mai dificil este pentru elevii de clasa a XII-a care vor trebui să susţină BAC-ul şi care vor fi  nevoiţi să recupereze în particular materia pierdută.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie