Botoşani: Profesorii pleacă în această noaptea spre Capitală: Mâine vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autocar plin cu sindicalişti şi reprezentanţi ai cadrelor didactice din toate cele 25 de unităţi şcolare, aflate în grevă de două săptămâni, proneşte la noapte spre Capitală. Cadrele didactice vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei în intervalul 9-16.00. La miting vor participa şi 50 de profesori  din Suceava care nu şi-au primit , de asemenea, salariile pentru luna februarie.

După două săptămâni de grevă, profesorii au ajuns în pragul disperării şi vor pleca în această noapte spre Capitală ca să îşi caute dreptatea. „ Vor cere ca în România să fie respectate drepturile şi hotărârile judecătoreşti. Profesorii din nBotoşani şi Suceava au hotărâri judecătoreşti defintive , irevocabile şi cu titlu executoriu care prevăd majorarea salariilor cu 33% dar, cu toate, acestea nu şi-a primit banii pentru luna februarie. Este o încălcare flagrantă a drepturilor", ", a spus Maria Ţiprigan, lide Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar Botoşani(SIP).

Un autocar va pleca la ora 22.00 din autogara Botoşani şi va ajunge dimineaţă în Capitală. Mitingul de protest va avea loc între orele 9-16.00 în faţa sediului Ministerului Educaţiei, anunţă sindicaliştii care vor continua protestele la Botoşani. „ Vom începe a treia săptămână de proteste cu un miting în faţa Prefecturii la care sunt aşteptaţi elevi şi părinţii acestora", a mai spus liderul SIP Botoşani.

Spiritele s-au încins în acest weekend după ce Trezoreria a anunţat că are în conturi bani pentru plata salariilor aferente lunii februarie dar fără majorarea de 33%. Cadrele didactice sunt decişi să contine protestele până îşi vor primi integral salariile.

Citeşte şi:

Botoşani: O nouă momeală aruncată profesorilor

Botoşani: Elevii au protestat alături de profesori (Galerie Foto)

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă