Botoşani: Premieră inedită la Teatrul Mihai Eminescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Scuzaţi, doamna profesoară”,

Teatrul „Mihai Eminescu" anunţă pentru acest weekend premiera spectacolului „Scuzaţi, doamna profesoară", o adaptare după textul Liudmilei Razumovskaia, în regia lui Volin Costin.

„În viziunea regizorului nostru, am întors semnificaţia acestui spectacol înspre cei tineri, care, în aceste zile, se confruntă şi ei cu problema locurilor de muncă şi cu atâtea alte probleme dificile. După o altă premieră prin care am încercat să lărgim aria publicului nostru prin „Amintiri din Copilărie", venim în acest weekend cu spectacol ce tratează problematica absolvenţilor de liceu" , a declarat directorul Teatrului „Mihai Eminescu", Traian Apetrei.

Piesa a fost pusă în scenă în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean. La finalul spectacolului, cei prezenţi în sală pot participa şi la o dezbatere pe tema spectacolului. Spectacolul se va juca vineri, sâmbătă şi duminică de la orele 19.00.

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice