Botoșani: Câinii de la padoc, adoptaţi de străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei cinci căţei care au supravieţuit masacrului comandat de Primărie vor ajunge la familii din Germania şi Anglia. Animalele au scăpat cu viaţă acum trei săptămâni doar pentru că ziariştii şi voluntarii ADOR au sosit la timp, înainte să le fie administrată injecţia letală. 

Câinii care au scăpat cu viaţă din masacrul de la padoc, când 240 de patrupede au fost ucise, vor fi adoptaţi de iubitori de animale din Germania şi Anglia. Animalele au supravieţuit acum trei săptămâni pentru că ziariştii şi voluntarii asociaţiei ADOR au intervenit la timp.

Pe toţi îi aşteptă acum o viaţă mai bună. Demersurile de adopţie au fost întârziate de greutatea cu care autorităţile locale au acceptat ca animalele să fie preluate de voluntarii ADOR, pentru protecţia animalelor.

Măcelul, anchetat

„La sfârşitul săptămânii am reuşit să luăm căţeii. Momentan, vor sta în grija voluntarilor noştri, până se pun pe picioare, după care îi vor trimite familiilor adoptive, care au fost impresionate de drama lor şi vor să-i adopte“, a spus Eugen Nistor, preşedintele ADOR Botoşani.

Ancheta în cazul măcelului stagnează după ce Direcţia Sanitar Veterinară a stabilit că animalele erau bolnave de jigodie şi trebuiau eutanasiate. Dosarul se află pe rolul Tribunalului şi, cel mai probabil, va fi închis în următoarea perioadă în lipsă de probe. 

Autorităţile locale susţin însă au primit zeci de petiţii din partea botoşănenilor care le cer să îi scape de maidanezi. Tocmai de aceea se pregătesc să construiască încă un padoc în cartierul Tulbureni, pe care îl vor pune la dispoziţia ONG-urilor.
130.000 de lei vor fi cheltuiţi vara aceasta pentru amenajarea spaţiului unde vor fi închise animnalele capturate de pe străzile oraşului. 

Hingherii, antipatici

Între timp, angajaţii firmei de ecarisaj, care a încheiat contract cu Primăria pentru prinderea câinilor comunitari, s-au întors pe străzile oraşului.
Graba lor  este justificată de miza contractului: 70.000 de lei pentru prinderea animalelor. Norma de lucru este de 160 de câini capturaţi lunar şi închişi în padocul morţii. Activitatea a început însă cu stângul întrucât hingherii nu se bucură de simpatie în rândul populaţiei.

„Sunt nişte mercenari şi le rupem picioarele dacă îi prindem prin cartier. Avem şase căţei în pe care îi îngrijim şi nu vrem să îi ridice“, a spus Mărioara Puşcaşu, o iubitoare de animale de pe Aleea Nucului din oraş.
Reticenţa cu care sunt priviţi hingherii este dovedită şi de faptul că un singur pui de câine a fost capturat în ultimele trei zile şi predat angajaţilor de la padoc.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”