Botoşani: Bicicliştii ne vor rupe picioarele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pistele pentru biciclete sunt construite pe mijlocul trotuarelor reabilitate.

Proiectul privind realibilitarea străzilor şi trotuarelor din zona centrală prevede inclusiv amenajarea de piste pentru biciclişti. Toate bune şi frumoase, numai că acestea sunt construite pe mijlocul trotuarelor. Pietonii vor trebuie să se asigure mai întâi la biciclete, traversează pista, ajung pe o nouă porţiune de trotuar, după care acordă din nou prioritate autovehiculelor. Anomalia a fost observată şi de edilii locali.

„Am văzut şi eu că pista pentru biciclişti va fi făcută pe mijlocul trotuarului. Decizia nu ne aparţine nouă ci a a fost a proiectantului", a spus viceprimarul Cătălin Alexa.

Pista de biciclete împarte trotuarul în două segmente pe care nu pot circula doi pietoni din sensuri opuse şi astfel pietonii vor fi nevoiţi să circule pe pistele de biciclete. Odată cu reafacerea trotuarelor, semnele de circulaţie vor fi mutate. Cum partea de trotuar este finalizată, singura soluţie este ca acestea să fie mutate pe pista dedicată biciletelor şi astfel nici bicicliştii nu vor putea utiliza corespunzător noile trotuare.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile