10 secţii de poliţie organizate în judeţ. Trei sunt deja operaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

10 secţii de poliţie vor funcţiona în judeţ de la sfârşitul lunii. Până atunci au fost organizate şi puse în funcţiune trei dintre ele pentru a vedea dacă noul sistem este eficient.

ora 12.45

Trei secţii sunt înfiinţate la Botoşani şi alte trei la Dorohoi. Câte o secţie de poliţie vor avea localităţile Darabani, Ştefăneşti, Flămânzi şi Săveni. Fiecare secţie va acţiona non stop în localităţile arondate. 198 de poliţişti sunt angajaţi în aceste secţii. 178 sunt agenţi iar restul ofiţeri. În dotare au 58 de maşini de intervenţie.

ora 11.45

Secţii de poliţie pilot au fost deschise în localităţile Corni, Săveni şi Mihăileni încă de pe 15 august. Până pe 15 septembire, activitatea lor este montorizată de Inspectoratul Judeţean de Poliţiei. " Vrem să vedem dacă sistemul funcţionează bine şi este eficient. Este un program pilot. La sfârşitul lunii, vor fi deschise şi celelate şapte secţii din judeţ", a declarat inspector şef adjunct Mihai Bunduc, IJP Botoşani.

Secţia de Poliţie Corni are arondate cinci localităţi limitrofe, secţia Săveni opt iar secţia Mihăileni alte cinci. Fiecare secţie are cel puţin trei echipe de intervenţie care vor acţiona 24 de ore din 24 în comunele arondate. Un poliţist pentru activităţi de poliţie judiciară rămâne în fiecare din localităţile unde postul comunal a fost desfiinţat. Fiecare secţie va avea în dotare minim două autoturisme pentru intervenţie.

ora 9.00

Chestorul de poliţie Jănică Arion Ţigănaşu, director genral DGA, şi chestor principal de Poliţiei Lucian Guran, adjunct şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, au ajuns la Botoşani pentru a o evaluare pe  linia anticorupţiei şi implementarea noului concept de poliţe rurală.

Astăzi, la sediul IJP Botoşani are loc o întâlnire în cadrul căreia vor fi prezentaţi indicatorii de performanţă dar şi planurile de reformă în poliţie.

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Desert de sezon, pe gustul tuturor: minitarte cu mere şi aluat fărâmicios
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
România, fără reprezentant în Serviciul Extern al UE. Victor Ponta: „Noi nu avem ministru de Externe... Doamna Țoiu e ceva funcționar la MAE al Ucrainei”
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro