Un student a dat ţeapă de 1900 de euro colegilor de facultate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un proaspăt absolvent al Universităţii Ecologice şi Protecţia Mediului, centrul de studii Bistriţa este cercetat de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud pentru trafic de influenţă după ce mai mulţi colegi s-au autodenunţat că au dat mită.

Aurel Sângeorzan a absolvit anul acesta Universitatea Ecologică şi a adunat de la mai mulţi colegi de an bani cu promisiunea că-i va da unei profesoare pentru a lua licenţa cu note mari. Patru dintre colegele lui Sângeorzan s-au autodenunţat şi au declarat că au dat între 350 şi 600 de euro mită pentru a lua licenţa. Întrucât notele lor de promovare nu au fost suficient de mari acestea au presupus că Sângeorzan şi-a însuşit banii şi au făcut denunţ la Parchet.

Şeful secţiei penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Angela Sângeorzan, susţine că atât studentele care s-au autodenunţat cât şi tânărul care a adunat banii sunt cercetaţi penal. „În cursul lunii iulie 2011 s-au înregistrat patru autodenunţuri ale unor absolvenţi ai Universităţii Ecologice Bucuresţi, promoţia iulie 2011. Cercetarile penale se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de dare de mita pentru absolvenţii de facultate şi trafic de influenţă şi complicitate la luare de mita pentru Sângeorzan Aurel", spune, procurorul Angela Sângeorzan. Prejudiciul total cauzat de către studentul cercetat este de 1900 de euro, bani despre care procurorii nu ştiu încă dacă au ajuns vreo parte la un profesor sau nu. In continuare se încearcă identificarea tuturor celor care au dat bani pentru licenţă şi de asemenea pentru a verifica dacă profesoara cătreia trebuiau să-i ajungă banii, cadru didactic la Universitatea Ecologică Bucureşti, a ştiut de aceştia şi dacă a primit ceva. Deoacmdată pe numele acesteia nu a început urmărirea penală.

Directorul Centrului de studii Bistrita, a Universităţii Ecologice, Alexandru Câţcăuan,  a declarat că nu avea cunoştinţă de aceste întâmplări, dar că va demara o anchetă internă pentru a verifica situaţia. „Eu nu aveam cunoştinţă de această întâmplare. Nu cred că este o practică obişnuită în interiorul universităţii şi nici cadrele didactice nu cred că acceptă bani de la studenţi în vederea acordării de note mai mari la licenţă. Nu îl cunosc pe absolventul care a adunat aceşti bani şi oricum a făcut-o pe propria răspundere fără a avea vreo legătură cu Centrul sau cu Universitatea. Vom demara totuşi o anchetă internă pentru a verifica situaţia şi vom colabora cu procurorii în tot ce ne cer", a declarat Câţcăuan.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă