Umblatul cu crucea, mână în mână cu plata contribuţiei anuale la Biserică. Preoţii spun că scopul e sfinţirea caselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: sfdumitrugalati.ro

Timp de patru zile preoţii îşi vizitează credincioşii pentru a le sfinţi locuinţele. Umblatul cu crucea, cum este numit obiceiul în Ardeal, este un bun prilej pentru ca preoţii să adune contribuţiile anuale datorate de credincioşi. Protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican asigură că scopul principal e sfinţirea caselor şi că nu este nicio problemă dacă credincioşii nu vor sau nu pot să plătească contribuţia.

Începând din prima zi a anului şi până în ajun de Bobotează, preoţii îşi vizitează enoriaşii, însoţiţi de un grup de copii. Obiceiul poartă numele „umblatul cu crucea” şi are menirea de a sfinţi cu agheasmă casele credincioşilor şi de a le feri de cele rele.

Umblatul cu crucea, un obicei foarte răspândit în Ardeal, vine să anunţe Botezul Domnului, grupul care-l însoţeşte pe preot cântând „În Iordan botezându-Te Tu, Doamne”. Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători creştine.

Protopopul Alexandru Vidican spune că în ultimii ani tot mai mulţi credincioşi primesc preotul pentru a le sfinţi casele. Doar în Bistriţa 30 de preoţi umblă zilele acestea cu crucea, numărul acestora fiind suplimentat cu alţi 10 din parohiile din apropiere, pentru ca toţi credincioşii să poată să-şi sfinţească locuinţele.

„A binecuvânta casele cu sfânta cruce este practic păstrarea credinţei strămoşeşti,” precizează protopopul de Bistriţa Alexandru Vidican.

Umblatul cu crucea este şi un prilej pentru ca preoţii să colecteze contribuţia anuală, stabilită de fiecare Consiliu Parohial în parte. Dacă unele sume pretinse sunt modice, 25-40 de lei, altele ajung şi la 100-150 de lei.

Alexandru Vidican asigură însă că pentru plata contribuţiei se oferă chitanţă şi că sumele sunt „calculate matematic”, în funcţie de nevoile fiecărei parohii în parte. „La biserica din centru care este cea mai mare şi cea mai veche din Bistriţa, cheltuielile ajung în fiecare iarnă la 5000 de lei. Preoţii trebuie să îşi asigure funcţionarea bisericilor. Se ţine cont în calculul contribuţiei de mărimea parohiei, a bisericilor şi vechimea preoţilor”, a ţinut să precizeze protopopul de Bistriţa.

Acesta mai spune că neplata contribuţiei la umblatul cu crucea nu reprezintă nicio problemă, scopul principal fiind sfinţirea caselor şi mai apoi colectarea dărilor.

„Dacă credincioşii nu pot sau nu vor să îşi plătească contribuţia anuală nu este nicio problemă. Nimeni nu rămâne neîngropat sau nemăritat pentru că nu şi-a plătit contribuţia,” a completat Alexandru Vidican.



Vă mai recomandăm:

A început operaţiunea Aghiazma Mare. Arhiepiscopia Tomisului pregăteşte sticluţele pentru Bobotează

Preoţii au început sfinţirea caselor de Bobotează





 

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”