Ţăranii bistriţeni la audienţe online cu prefectul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud vor putea participa la audienţe cu prefectul judeţului online prin videoconferinţe. Ţăranii bistriţeni au păreri împărţite, unii cred că este un lucru bun, alţii spun că preferă să se întâlnească faţă în faţă cu reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud a câştigat un proiect de realizare a unui suport digital performant care va înlesni colaborarea dintre prefectură şi instituţiile deconcentrate din subordine, dar şi cu cetăţenii judeţului. Una dintre principalele componenete ale acestui proiect care va costa peste 2 milioane de lei este „subsistemul audienţe online".  În acest fel, Prefectura va oferi posibilitatea acordării de audienţe de către prefect sau personalul instituţiei prefectului prin intermediul unui sistem de videoconferinţe între instituţie şi sediile Primăriilor din judeţ. Astfel, cetăţenii care doresc să intre în audienţă la prefect o vor putea face fără a se deplasa la Bistriţa fiind nevoiţi să meargă doar până la primăria de care aparţin.

Prefectul judeţului consideră că implementarea sistemului de audienţe online este un pas normal în evoluţia judeţului. „Am considerat că este o perfect normal ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să se deplaseze până la sediul instituţiei, mai ales că pentru mulţi este dificil să facă acest lucru. Un alt element import este acela că cetăţenii vor putea accesa mai uşor informaţiile şi vor putea urmări traseul unui document. Va fi şi o metodă care va duce la stoparea acelui flux mare de hârtii care a devenit o problemă foarte mare", a explicat prefectul Cristian Florian.

Ţăranii  au păreri împărţite

Oamenii de la ţară au păreri împărţite atunci când vine vorba de audienţele online. „Eu am fost la el în audienţe şi am văzut că are foarte mulţi oameni acolo şi nu apucă să-i primească şi să-i asculte pe toţi. Aşa, cu internetul ăsta, merge acasă şi stă frumos şi povesteşte cu noi că la serviciu nu ajunge să vorbească cu toată lumea. Aşa, acasă, îşi ia două ore libere, se pune în faţa calculatorului şi povesteşte cu oamenii", îşi imaginează cum vor fi audienţele online, Ana Lăpuşte de 67 de ani din Budacul de Jos. Femeia spune că a fost în audienţă la prefect anul trecut într-o problemă legată de un teren pe care îl are.

De altă părere este însă Adam Lăcătuş de 60 de ani din aceeaşi comună. „Dacă nu vorbeşti cu el personal când ai o problemă de rezolvat şi nu o poţi vorbi direct cu el nu e bine. Prin telefon sau prin internet degeaba vorbeşti. Îţi spune hai altă dată, sau fă aşa şi pe dincolo. Când vorbeşti personal e altă treabă. E bun şi internetul ăsta, dar când vorbeşti cu persoana direct e altceva. Prin internet totul se poate acoperi mai uşor decât faţă în faţă", consideră bărbatul.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie