Şefii de deconcentrate rămân în funcţii dacă nu fac politică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emil Radu Moldovan, liderul PSD Bistriţa-Năsăud, a afirmat, vineri, într-o conferinţă de presă, că, dacă nu fac politică, şefii de instituţii deconcentrate pot rămâne în funcţiile pe care le deţin.

"Cei care conduc instituţiile deconcentrate trebuie să-şi vadă de poziţia pe care o au, nu de răspunsul la comanda PDL. Sunt repartizaţi pe comune în campania electorală. Eu îmi doresc foarte mult să nu îi văd pe niciunul în campanie, să nu văd nicio poză cu ei în campanie şi să nu trebuiască să cerem demiterea unui director sau a altuia", a spus Moldovan, citat de Mediafax .

El a declarat că nu se va face, în perioada următoare, nicio schimbare de şefi la nivelul instituţiilor deconcentrate, în condiţiile în care aceşti oameni vor înţelege că reprezintă ministerele respective în teritoriu şi îşi vor face datoria.

"Eu le-am întins o mână acestor domni directori (de instituţii deconcentrate - n.r.), în calitatea mea de copreşedinte al USL Bistriţa-Năsăud. Fiecare dintre ei va alege şi veţi vedea consecinţele în etapele următoare. Nu poţi să fii reprezentantul Guvernului României, condus de USL, cu steagul PDL pe toate gardurile. E o mică stare de incompatibilitate", a declarat Emil Radu Moldovan.

Un jurnalist i-a atras atenţia că există şefi de instituţii care şi-au anunţat candidaturile pentru diverse funcţii din administraţia locală, un exemplu fiind inspectorul şcolar general Vasile Marc (PDL) de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud.

"Asta s-ar putea să fie o problemă. Dacă domnul Marc este candidat şi astăzi (vineri - n.r.) va participa la lansarea candidaţilor PDL Bistriţa-Năsăud, s-ar putea să-şi creeze singur o problemă. Toţi cei care vor fi acolo (la lansare - n.r.) înseamnă că aleg să fie PDL-işti, şi nu şefi de deconcentrate. Trebuie să îşi asume lucrul acesta", a declarat Moldovan.

Moldovan a spus că, deşi Guvernul Ponta nu a fost încă validat de Parlament, şefii de deconcentrate trebuie să ştie că s-a încheiat "epoca Băsescu-Oltean-Udrea-PDL".

"Poate că ne faceţi servicii şi îi anunţaţi pe şefii de deconcentrate că, odată cu căderea Guvernului Ungureanu, s-a încheiat epoca Băsescu-Oltean-Udrea-PDL. S-a terminat cu folosirea instituţiilor publice în interes electoral pentru un partid sau altul. Aceşti oameni primesc salarii să conducă instituţiile deconcentrate în interesul oamenilor şi nu al lui Oltean. Dacă în continuare aleg să fie candidaţi PDL şi oamenii lui Oltean, e dreptul lor, dar vor părăsi structura deconcentrată a unui minister", a declarat Moldovan.

El a spus că, acolo unde se vor vacanta poziţii de şefi, se vor organiza concursuri şi acestea vor fi corecte.

"Cei care vor câştiga aceste concursuri nu vor face politică nici pentru USL, colegii mei ştiu asta. Nu au ce să caute în campanii electorale, în munca politică a USL. Trebuie să existe un moment zero. Am toată disponibilitatea să sacrific sprijinul dat de o instituţie deconcentrată pentru un astfel de moment", a declarat Emil Radu Moldovan.

Întrebat pe cine susţine USL pentru ocuparea funcţiilor de prefect şi subprefecţi, Moldovan a spus: "Propunerile pentru funcţiile de prefecţi şi subprefecţi îi aparţin premierului Victor Ponta, iar numirea lor se va face prin Hotărâre de Guvern".

"Nici eu, nici domnul Ioan Ţintean (preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud - n.r.) nu vom fi viitorii prefecţi ai judeţului Bistriţa-Năsăud. Veţi vedea ce propuneri vor exista. Eu ţin foarte mult să se încheie negocierile şi discuţiile politice în legătură cu cine îl ia pe unul, cine pe altul", a declarat Moldovan.

El a mai spus că, până în prezent, premierul desemnat nu i-a cerut să înainteze nicio propunere pentru aceste funcţii.

Premierul desemnat, Victor Ponta, a declarat, miercuri, că secretarii de stat şi prefecţii vor fi schimbaţi, pentru că lucrează cu Guvernul şi îl reprezintă, el precizând că schimbările politice se vor opri la acest nivel.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online