Primăriile bistriţene se bat în proiecte pentru bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarii s-au aliat în planuri comune de dezvoltare regională

Şase  planuri de dezvoltare regională au fost întocmite în judeţ şi vor fi înaintate Ministerului Agriculturii pentru a fi declarate eligibile pe bani de la UE. Reunite sub forma unor grupuri de acţiune locală (GAL), primăriile s-au asociat şi au făcut planuri de bătaie  comune pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi a turismului din judeţ.

„Ţinutul  Haiducilor"  versus „Ţara Năsăudului"

Astăzi, în cadrul unei şedinţe de Colegiu Prefectural, au fost puse pe tapet două dintre cele şase GAL-uri care vor fi depuse la Ministerul Agriculturii.

„Ţinutul Haiducilor", iniţiat de primarul din Becelan, Nicolae Moldovan, este un proiect turistic care vizează realizarea unui circuit turistic inedit. În plan sunt cuprinse localităţile Beclean, Runcu Salvei, Zagra, Spermezeu, Chiuza, Căianu Mic, Braniştea, Uriu, Petru Rareş, Ciceu Giurgesti, Negrileşti,Târlişua şi Ciceu Mihăeşti. De asemenea, alte trei localităţi din judeţul Cluj  - Cuzdrioada, Căşeiu şi Chiueşti - au fost intergate în GAL.

„Ţinutul Haiducilor" este concurat de un alt plan de dezvoltare regional, pentru 11 comune, centrat în jurul comunei Feldru,  „Ţara Năsăudului". Acest proiect include comunele Rebrişoara, Feldru, Salva, Telciu, Năsăud , Coşbuc, Romuli, Parva, Nimigea, Dumitra şi Rebra. Primarii de aici vor să investească în fabrici mici, dezvoltarea turismului, dar şi a agriculturii.

Alături de cele două GAL-uri, alte patru planuri de dezvoltare au fost întocmite în jurul comunei Maieru, în zona Bârgăului şi în zona de câmpie şi vor fi depuse pentru a primi finanţari europene. La nivel naţional, 180 de astfeld e planuri au fost trimise Ministerului Agriculturii. Doar 80 dintre acestea vor fi aprobate, însă.

Mai multe pentru tine:
„Mi-au trebuit 43 de ani..Doamne, ce colț de rai” Mirela Vaida, cucerită de un loc de poveste din România
Comuna din România care devine atracție turistică de top. Va avea quapark spectaculos și stațiune de ski indoor. Se pregătesc și tobogane impresionante, râuri lente pentru plimbări cu colaci, tuneluri interactive
Dacă Elizabeth Hurley e sexy, n-o să-ți vină să crezi cum arată mama ei de 85 de ani în costum de baie!
Fabuloasele aventuri ale poetei Nina Cassian, „cea mai atrăgătoare femeie urâtă din literatura română“
Nu mai face mămăliga doar în apă! Secretul care o face mai gustoasă și cremoasă. E trucul păstrat de gospodinele de la țară
Ministrul Dezvoltării Cseke Attila confirmă restructurările masive din administrația publică. „Reducem cu 20% numărul de posturi.” Pachetul intră în Parlament chiar de luna aceasta
Un băiețel de șapte ani a dispărut de acasă. A bătut la ușă după 10 ani. Părinții au încremenit când l-au văzut
Rețeta perfectă pentru Postul Adormirii Maicii Domnului! Simplă, rapidă, delicioasă
Ziarist din Vâlcea, amenințat cu moartea de un susținător al lui Călin Georgescu: „Dacă te prind, iau juagărul și îți tai o mână sau vreun picior. Te jupoi de viu” AUDIO
Șefa Inspecției Judiciare critică dezbaterea publică pe tema pensiilor magistraților: „Este coborâtă într-o zonă de non-profesioniști”
Prințesa Leonor, sărutată pe obraz de un tânăr chipeș. Cine a îndrăznit să încalce protocolul regal?