Prefectul Ioan Ţintean a primit neînceperea urmăririi penale în dosarul fraudării referendumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara/Arhivă

Preşedintele PNL Alba Iulia, Florin Roman, a declarat luni pentru Mediafax că a primit neînceperea urmăririi penale în dosarul fraudării referendumului alături de alţi trei liberali: vicepreşedintle PNL Marius Cristian Iliescu, vicepreşedintele CJ Timiş Marian Constantin Vasile şi prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud Ioan Ţintean.

În luna august a anului 2012, Dumitru Samson, fiul fostului ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu, a fost pus sub învinuire, alături de alte cinci persoane pentru infracţiuni la legea referendumului şi infracţiuni de corupţie.

Printre liberalii vizaţi de DNA s-a numărat şi fostul deputat şi preşedinte al organizaţiei PNL Bistriţa-Năsăud şi actual prefect Ioan Ţintean.

„Nu ştiu nimic, nu am vorbit cu nimeni despre acest lucru. Nu m-a chemat nimeni la nicio audiere şi nici nu am fost anunţat că aş fi implicat în vreun fel. De fapt, nimeni din organizaţia PNL, cât timp am condus-o nu a fost chemat la audieri în acest dosar.Nu am fost nici contactaţi pentru a primi vreun „ajutor” de cineva de la Cluj sau din altă parte”, declara în urmă cu un an, prefectul Ioan Ţintean pentru Adevărul.

Potrivit preşedintelui PNL Alba Iulia, Florin Roman atât el cât şi alţi trei liberali, printre care şi prefectul Ioan Ţintean au primit neînceperea urmăririi penale în acest dosar.



Vă mai recomandăm:

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, pe lista scurtă a PNL pentru funcţia de ministru al Economiei

Fiul prefectului Ioan Ţintean l-a lăsat pe preşedintele CJ Cluj Horea Uioreanu pentru Ambasada României în Argentina




 

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model