PNL şi PDL Bistriţa anunţă sancţiuni pentru organizaţiile care au obţinut un scor slab la alegeri. PSD spune că „nu taie capetele nimănui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
PNL a fost singura formaţiune politică care a aplicat deja sancţiuni FOTO: Bianca Sara

În cadrul conferinţelor de presă de vineri, toţi liderii politici din Bistriţa au vorbit despre măsurile care vor fi luate după analiza rezultatelor alegerilor europarlamentare din 25 mai. Dacă PNL a luat deja primele măsuri, PDL urmează să o facă în urma unor analize, iar PSD spune că „nu taie capetele nimănui”, indiferent de rezultate.

„Una dintre dezamăgiri este filiala municipală Bistriţa, cu 12,3%. Au avut independenţă totală, iar rezultatul este slab, dezamăgitor pentru mine. Preşedintele filialei Dorin Dobra şi-a dat demisia ieri (n.r. joi)”, a precizat preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha.

Acesta a mai spus că deja a fost ales un preşedinte interimar al filialei municipale, în persoana lui Sorin Hangan. O altă demisie a venit de la Năsăud, unde şeful de organizaţie şi viceprimarul Niculai Găitan a renunţat la funcţie tot din cauza rezultatelor slabe. În locul său a fost numit ca interimar Viorel Naşcu, un om de afaceri liberal din zonă.

PNL a fost primul partid care a luat deja măsuri în cazul şefilor de organizaţii care nu au făcut targetul impus. 

Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a vorbit şi el despre sancţiuni, precizând însă că acestea vor fi luate doar în urma unor analize atente. Printre democrat-liberalii de care Ioan Oltean s-a arătat dezamăgit a fost primarul comunei Şintereag, Ioan Bob.

PSD a fost singurul partid care nu a anunţat sancţiuni. În cadrul unei conferinţe de presă, vicepreşedintele filialei bistriţene, Daniel Suciu, a anunţat că în PSD nu se pune problema demisiilor şi a sancţiunilor.

„Noi nu tăiem capetele nimănui.  Vom vedea ce avem de făcut şi la Sângeorz-Băi şi celelalte 3-4 comune unde rezultatele sunt slabe”, a completat în cadrul unei conferinţe de presă Daniel Suciu.


Vă mai recomandăm:

PSD-UNPR-PC a luat aproape 40% în Bistriţa-Năsăud. PDL a luat aproape 19%, iar PNL aproape 17%

Senatorul Dorin Dobra a adunat afişele defăimătoare cu PNL din Bistriţa şi le-a aruncat în faţa sediului PSD

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump