„Petrecerea câmpenească” din parc, un fiasco

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Bianca Sara

Încă o data Primăria Bistriţa a dat dovadă de proastă organizare. Fanfarele invitate nu s-au sincronizat şi nici n-au fost legate de niciun alt eveniment, iar micii au întârziat şi ei să apară. În lipsa unui program, bistriţenii au venit, au văzut şi au plecat.

Entuziasmaţi de promisiunile municipalităţii, zeci de bistriţeni au mişunat prin parcul municipal la ora prânzului, când în oaza de verdeaţă trebuia să răsune muzica de fanfară.

Fanfara Baptistă „Golgota” şi-a început programul la ora 12:00 spre încântarea celor prezenţi, care i-au ascultat cu sufletul la gură pe tinerii muzicieni instalaţi în ciuperca din centrul parcului.

Fanfara din Rodna, invitată şi ea, s-a lăsat aşteptată, astfel că, după nici o oră de program artistic s-a lăsat din nou liniştea. Cei care au ales să îşi petreacă 1 Mai în parc nu au avut de ales decât să se bucure de umbră sau de iazul artificial din centru, în lipsa altor activităţi.

Şi micii şi berea s-au lăsat aşteptate, cele două firme care s-au angajat să îi hrănească pe bistriţeni au apărut abia după ora 13:00, asamblarea meselor unde se vor putea servi preparate fiind atent supravegheată de către poliţiştii locali.

Cel mai probabil tot aceştia vor avea grijă ca micii şi berea să nu părăsească parcarea unde au fost amenajate mesele şi să strice gazonul proaspăt tuns. Nu de alta, dar reabilitarea parcului municipal a costat nu mai puţin de 4 milioane de lei, iar întreţinerea gazonului mai scoate din vistieria municipalităţii câteva zeci de mii de lei lunar.

Vremea schimbătoarea i-a cam ţinut pe bistriţeni în oraş, aceştia preferând să se bucure de soare la terasele din centrul istoric şi mai puţin în locurile special amenajate pentru picnic.

Pe dealul din incinta ştrandului municipal au fost montate câteva grătare pentru cei care vor să marcheze 1 Mai Muncitoresc cum se cuvine. Prea puţini interesaţi au apărut însă, doar unul dintre grătare fiind folosit.

De asemenea, bistriţenii sunt aşteptaţi şi la bazele de agrement private din localitatea componentă Unirea sau din municipiu, de lângă lac.  Amatorii de grătare trebuie să fie atenţi însă unde aprind focul, întrucât jandarmii şi poliţiştii sunt cu ochii pe locurile amenajate şi neamenajate pentru picnic şi promit să nu îi ierte pe cei care nu respectă legea.



Vă mai recomandăm:
 

„Marea grătăreală“ de 1 Mai. Unde se distrează românii de Ziua Muncii

Cu puţine locuri amenajate pentru picnic, bistriţenii sunt aşteptaţi la mici şi bere în Parcul Municipal

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă