Pericol în centrul istoric al Bistriţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Refacerea clădirii din strada Dornei numărul 8 costă 150 000 de euro

Clădirea de pe strada Dornei este într-un stadiu avansat de degradare şi pune în pericol siguranţa vecinilor şi a trecătorilor. Clădirea cu două niveluri se află în zona de rezervaţie istorică a Bistriţei şi a devenit în timp un adevărat pericol pentru vecini, dar şi pentru trecători.

Imaginea clădirii de pe strada Dornei 8 este dezolantă: toate geamurile sunt sparte sau lipsesc, tencuiala se desprinde de pe zidărie, iar înauntru aproape că nu mai există tâmplărie.

Vecinii sunt revoltaţi, mai ales pentru faptul că trebuie să repare singuri peretele comun. „Nu ne convine că trebuie să reparăm pereţii şi nici faptul că, în timp ce pe noi ne amendează primăria dacă facem modificări, pe alţii îi lasă în pace deşi nu fac nimic să întreţină casa", îşi varsă oful Ana Horvat, o bistriţeancă ce locuieşte în imobilul cu numărul 10.

Problemele de proprietate au împiedicat reabilitarea

Clădirea, veche de 100 de ani, a avut de-a lungul ultimilor ani mai mulţi stăpâni, însă niciun locatar. În cele din urmă, imobilul a ajuns în proprietatea unui administrator de agenţie imobiliară, Terezia Anisie, care a reuşit să o întăbuleze de circa un an, după procese interminabile de retrocedare. Clădirea se afla deja într-o stare jalnică: „Ar trebui cel puţin 150 000 de euro pentru reabilitare, din care 50 de mii de euro doar pentru faţadă", explică proprietara. Costurile de reabilitare sunt foarte mari nu numai din pricina degradării masive, ci şi din cauza rigorilor impuse de faptul că imobilul se află într-o zonă de rezervaţie istorică. Proprietara mai spune că a solicitat ajutor pentru reabilitarea faţadei la Primărie, Consiliul Judeţean şi chiar la Ministerul Culturii, însă s-a lovit de refuzuri. „Acum am solicitat un al doilea certificat de urbanism de la Primărie şi aştept să-l primesc pentru a mă apuca de lucrări. Nu cred că pune în pericol trecătorii, pentru că mă asigur tot timpul să nu se întâmple nimic", mai spune proprietara.

Primăria nu are bani pentru proprietăţile altora

Primarul Ovidiu Creţu spune că municipalitatea trebuie să se ocupe întâi de clădirile proprii, iar cei care nu-şi permit să îşi reabiliteze casă pot să o vândă. „Nu avem posibilităţi legale să ajutăm aceşti proprietari. Cine  nu-şi permite să reabiliteze o casă monument istoric poate să şi-o vândă unor oameni care pot să facă asta", explică primarul.

Mai multe pentru tine:
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc