Moaştele Sfântului Anton vor fi aduse la Bistriţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfântul Anton de Padova protejează săracii şi copiii

Moaştele unuia dintre cei mai iubiţi sfinţi ai lumii catolice, Sf. Anton de Padova, vor poposi la Bistriţa în perioada 28-29 octombrie.

Potrivit organizatorilor, Biserica greco-catolică din Bistriţa, în prima zi când vor sosi moaştele şi statuia Sfântului Anton, se va afce începând cu pra 17.00 o Liturghie, după care credincioşii pot să se roage sfântului pentru ajutor.

În cea de-a doua zi vor fi slujbe şi rugaciuni, iar de la ora 18:00 Oficiu de vindecare, Ungere de obşte. Duminică, 30 octombrie, după ceremonia de dimineaţă, preoţii au programat vizitarea cu moaştele Sfântului Anton a bolnavilor nedeplasabili.

Considerat sfântul săracilor şi a găsirii obiectelor pierdute, Anton, este unul dintre cei mai des întâlniţi sfinţi în edificiile catolice. Pe numele său de botez, Ferdinand, sfântul  s-a născut la Lisabona la 15 august 1195 într-o bogată familie de nobili. Abia mai târziu şi-a schimbat numele în Anton. Din dragoste pentru Cristos el a renuntat la viaţa bogată de acasa şi a urmat calea Domnului. Iniţial el a intrat în ordinul augustinian. A trăit într-o peşteră din San Paolo, pe care o părăsea doar pentru a participa la Liturghie şi pentru a face curăţenie la mănăstirea din apropiere. Într-una din zile, predicatorul care era programat nu a apărut, fraţii îndemnându-l pe Anton să vorbească în locul acestuia. El i-a impresionat atât de mult încât de atunci a început în mod constant sa călătorească, să evanghelizeze, sa predice şi să predea teologie în Italia și Franţa. Sfântul Anton s-a îmbolnăvit de hidropizie, iar la 13 iunie 1231, își luă zborul spre plaiurile cele veșnice, la vârsta de 36 de ani.