Manea: Să nu vă mire dacă abandonez, am vrut să plec dar m-au ţinut jucătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nae Manea

Tehnicianul formaţiei Gloria Bistriţa, Nicolae Manea, a declarat sâmbătă seară, după înfrângerea din meciul cu FC Vaslui, scor 0-3, că dacă echipa va continua astfel el se va retrage şi că a avut o astfel de intenţie, dar l-au "ţinut" jucătorii.

"Asta e diferenţa dintre Gloria şi Vaslui. Porumboiu a adus jucători pe milioane, care pot face diferenţa prin valoarea lor. Dacă până acum spuneam că nu meritam să pierdem, în alte jocuri, acum victoria e clară nu poate fi pusă sub semnul întrebării. Noi nu ne batem cu Steaua, Dinamo şi Vaslui, ci cu echipele de acelaşi nivel ca noi. Atât au putut jucătorii astăzi. Le-am spus jucătorilor că dacă din toate punctele de vedere îi înţeleg, mai ales la situaţia financiară, există un lucru cu care nu sunt de acord şi anume nu vreau să mă fac de râs. Dacă continuăm aşa, mă retrag. Eu zic că am făcut lucruri bune în condiţii foarte grele. Să nu vă mire dacă o să abandonez, nu e un act de laşitate. Eu am rămas pentru că am adus bani la club şi trebuie să îi recuperez. Nu banii mei, ci de la nişte prieteni care au înţeles situaţia grea şi m-au ajutat. Eu am vrut să plec, dar m-au ţinut jucătorii", a spus Manea, potrivit Mediafax.

Nicolae Manea a precizat că Gloria Bistriţa are datorii foarte mari.

"Sunt datorii foarte mari, sunt memorii depuse de foştii jucători şi cred că dacă nu-i dăm în 10 zile începe depunctarea. Dacă şi-ar mai depune memorii şi actualii jucători ar fi toate şansele ca echipa să fie depunctată. Le-am sus jucătorilor să încercăm să tragem să ne salvăm, dar sunt la capătul puterilor. Nu pot să-i ţii la infinit pe jucători fără bani. Când aduci jucători fără niciun leu ei nu pot fi Messi sau Ronaldo", a adăugat tehnicianul.

Manea este de părere că Sânmărtean, de la FC Vaslui, poate câştiga un meci de unul singur: "Spuneţi un nume de la mine din echipă! Le-am spus băieţior că le mai acord două meciuri, altfel nu putem merge aşa". El a mai declarat că preşedintele Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, nu a fost prezent la meci din cauza unei indigestii. "Nu e grav, a mâncat un pepene stricat şi l-a luat burta. A făcut o indigestie. Domnul Pădureanu face şi el ce poate, încearcă să ţină steagul sus, mi-e şi milă de el", a menţionat Manea.

Formaţia FC Vaslui a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), echipa Gloria Bistriţa, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I, în care Marius Niculae a înscris un gol şi a ratat un penalti.
Golurile au fost marcate de Milanov '38, Niculae '48 şi Sburlea '90.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură