Încurcate sunt căile centurii ocolitoare a Bistriţei. CNADNR aşteaptă avizarea PUG-ului de către Agenţia de Mediu pentru a lua o decizie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întrebată, într-o scrisoare deschisă, ce are de gând cu centura ocolitoare a Bistriţei, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a precizat că aşteaptă avizarea Planului de Urbanism General de către Agenţia pentru Protecţia Mediului, pentru a lua o decizie cu privire la continuarea fazelor de proiectare pentru varianta de ocolire a Bistriţei.


La mijlocul lunii august, profesorul Florin Ioan Bojor adresa CNANDR-ului două scrisori deschise în care îi solicita clarificarea situaţiei centurii ocolitoare a municipiului. Companiei i se solicita să specifice dacă bistriţenii au un cuvânt de spus când vine vorba despre traseu, prin intermediul referendumului pe care-l are în plan edilul Ovidiu Creţu sau decizia aparţie exclusiv instituţiei. Într-o altă scrisoare deschisă se solicita comunicarea variantelor luate în calcul pentru centura ocolitoare a municipiului.

După două săptămâni, CNADNR a răspuns celor două scrisori deschise, specificând că în realizarea proiectului s-a acordat importanţă solicitărilor şi sugestiilor autorităţilor locale, încercându-se evitarea zonelor locuite.

Variantele luate în calcul de către CNADNR sunt: 1 Nord, care urmăreşte traseul actualului drum de centură, după care o ia pe la poalele Dealului Bisericii şi revine în DN 17 înainte de intrarea în localitatea Livezile.

Varianta 2 Sud se desprinde din DN17 în apropierea intersecţiei cu DN 15A, ocoleşte localitatea Viişoara pe dealurile din apropierea râului Bistriţa, mergând pe la poalele Dealului Codrişor şi revine în DN 17 înainte de intrarea în Livezile.

Varianta 3 Sud se desprinde din DN17 în zona intersecţiei cu DN 15A şi merge pe valea râului Şieu şi mai apoi Budacu, trecând pe lângă localităţile Budacu de Jos şi Jelna şi ajunge în DN 17 după localitatea Livezile.

„În urma analizei multicriteriale de alegere a variantei de traseu, varianta nord nu îndeplinea criteriile unei variante de ocolire, fiind în apropierea unei zone rezidenţiale şi nu deservea traficul de tranzit, deşi din punct de vedere tehnic era mult mai uşor de executat, fiind un drum existent. În acest context, varianta 2 Sud a fost considerată varianta optimă de realizat”, specifică CNADNR-ul în răspunsul la cele două scrisori deschise.

Compania mai precizează şi că problemele apărute la nivel local afectează implementarea contractului de asistenţă tehnică. Agenţia pentru Protecţia Mediului a blocat procedura de obţinere a Acordului de Mediu până la avizarea noului Plan de Urbanism General, care să cuprindă şi varianta de traseu 2 Sud.


„În prezent CNADNR aşteaptă avizarea Planului de Urbanism General pentru a lua o decizia cu privire la continuarea fazelor de proiectare pentru varianta de ocolire a Bistriţei, în funcţie de decizia etapei de încadrare a Agenţiei de Mediu,” încheie reprezentanţii CNADNR.


Deşi CNADNR nu a specificat în cadrul răspunsului dacă vor fi luate în calcul opiniile bistriţenilor în luarea deciziei finale privind traseul centurii ocolitoare, pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local se regăseşte şi un proiect de hotărâre care vizează organizarea unui referendum în acest sens.
 

Vă mai recomandăm:

FOTO Centura ocolitoare a municipiului, în dezbatere. „La cum se mişcă Pădurea Codrişor, camioanele ar ajunge direct în ştrand”

Decizia privind centura ocolitoare a Bistriţei, în curtea CNADNR. Referendumul local, pur consultativ

 

 

Mai multe pentru tine:
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend