FOTO Moară şi brutărie din Beudiu ridicate cu fonduri europene, cuprinse de flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moara şi brutăria, care erau lipite au fost cuprinse de flăcări luni dimineaţă FOTO: ISU Bistriţa

O moară şi o brutărie din localitatea Beudiu din comuna Nuşeni au fost cuprinse de flăcări luni dimineaţa. De mai bine de două ore au avut nevoie pompierii ajunşi la faţa locului să lichideze incendiul. Se pare că firma de care aparţineau moara şi brutăria avea asigurare.

Un incendiu puternic a distrus o moară şi o brutărie din localitatea Beudiu, comuna Nuşeni, ridicate cu ajutorul fondurilor europene. Incendiul a izbucnit în această dimineaţă şi a fost lichidat în două ore de către cele patru echipaje de pompieri militari sosite la faţa locului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bistriţa, Marius Rus, moara a fost distrusă în proporţie de 70-80%, în timp ce brutăria în proporţie de 50%. Din fericire incendiul nu s-a soldat şi cu victime omeneşti.

Încă nu se ştie care a fost cauza care a dus la acest incendiu, mai ales că clădirile ce adăposteau moara şi brutăria erau ridicate de curând, iar utilajele erau noi. Firma în administrarea căreia se aflau moara şi brutăria avea toate aceste bunuri asigurate.


Vă mai recomandăm:

Una dintre halele fostei fabrici Netex a fost cuprinsă de flăcări marţi noaptea. Incendiul a fost cauzat de un uscător defect

Gest eroic al unui copil de 11 ani. Şi-a scos frăţiorul de 5 ani pe geam pentru a-l salva de flăcările care au cuprins încăperea în care se aflau

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă