FOTO Mărturiile incredibile ale unui român care a trăit „Marea criză“ din anii '30 în SUA: „Pentru a mulţumi milioanele de  şomeri, statul face şosele şi plantaţii“

Într-o scrisoare deschisă trimisă unei publicaţii bistriţene în 1935, un român plecat de mai bine de 20 de ani în SUA dezvăluie detalii cel puţin interesante despre cum tratau americanii marea criză din anii `30.

Marea criză a anilor `30 din SUA, prin ochii unui român

Aceasta nu este prima situaţie economică dificilă care afectează toate statele lumii. Probleme similare au fost întâlnite şi în perioada 1929-1933, cauzate de o supraproducţie, agravată de scăderea puternică a puterii de cumpărare a populaţiei. Criza din anii `30 îşi are originile în Statele Unite ale Americii.

Despre cum au tratat americanii aceste probleme ne vorbeşte un bistriţean, originar din Bistriţa-Bârgăului, care s-a stabilit în SUA la începutul anilor 1900 şi a convieţuit alături de americani pe tărâmul făgăduinţei mai bine de 20 de ani.

„În America - ţară mai mult industrială, ţară unde nu se poatră trăi fără muncă – criza se poate spune că se manifestă pentru majoritatea locuitorilor prin lipsa de lucru pentru câştigarea celor necesare traiului, datorită în mare parte aglomerării din ultimul timp al naţionalităţilor, cari şi-au căutat fericirea în continentul nou”, povesteşte I. Ghiţan.

Acesta mai spune că majoritatea americanilor munceau în acea perioadă în fabrici, iar în momentul în care una dintre ele se închidea, mii de oameni româneau fără un loc de muncă. Atunci intervenea statul american, care îi ajuta pe şomeri, precum şi pe cei trecuţi de 60 de ani sau pe bolnavi.

„Sunt azile de bătrâni, unde este întreţinut de stat până moare, dându-i-se îmbrăcăminte, hrană, îngrijiri igienice, bibliotecă şi deplină libertate. Cel bolnav este iarăşi îngrijit pe cheltuiala statului până se face sănătos, dacă nu se vindecă este ţinut în spital până la moarte şi îngropat de stat,” descria sistemul de protecţie socială, în 1935, bistriţeanul.

I. Ghiţan  mai spune că, în acea perioadă, nu existau cerşetori, întrucât cei surprinşi cu mâna întinsă erau aspru pedepsiţi şi duşi cu forţa într-un azil de către poliţie. Bistriţeanul notează de asemenea faptul că în timpul războiului traiul în America era uşor comparativ cu perioada de criză care a urmat.

„Pe zi ce merge viaţa este mai scumpă, banul se câştigă foarte greu, iar statul, pentru a mulţumi o mică parte din cele 4 milioane de şomeri, întreprinde lucrări de utilitate publică: şosele, cazărmi, canalizări, plantaţii etc,” completează bistriţeanul.

Curios este faptul că, în acea perioadă, statul american le punea la dispoziţie străinilor care doreau să părăsească SUA vapoare şi le asigura masa şi tot confortul pe drum. Condiţia ce trebuia îndeplinită pentru a putea pleca era sănătatea de fier şi existenţa măcar a unui membru de familie în ţara de origine.

Românul adoptat de SUA îi vedea pe americani oameni practici, care nu vânează funcţii politice sau administrative şi care îşi doresc să se ridice prin propria muncă.

„Rasa neagră este dispreţuită şi hulită peste tot deşi sunt nişte oameni foarte buni la suflet şi credincioşi şi oameni muncitori. De foarte multe ori mi s-a dat să văd cu mult dezgust linşări de negri, când aceştia au căzut în greşeală faţă de albi,” observă românul.

Românii, o prezenţă uzuală în SUA anilor 1900

Bistriţeanul vorbeşte şi despre comunitatea română din America, susţinând că în Detroit, Michigan, erau în jur de 2000 de români.  Potrivit acestuia, legătura cu România se ţinea prin presa scrisă atât din ţară, cât şi prin ziarele locale româneşti din Detroit şi Chicago.

„Aveam societatea noastră românească al cărei preşedinte am avut onoarea să fiu chiar eu şi în toate ocaziunile şi sărbătorile naţionale, festivităţi, expoziţii, scumpul nostru drapel naţional era alături de cele americane, reprezentând cu cinste scumpa noastră patrie. Conştiinţa naţională am păstrat-o prin şcoli şi biserici româneşti,” explica în 1935 românul.

În perioada în care s-a aflat în SUA, I. Ghiţan a fost şi învăţător la şcoala românească, întreţinută cu ajutorul românilor din Detroit şi nesubvenţionată de statul american sau cel român. Fostul învăţător preciza în 1935  că în ultimii ani comunitatea românească nu mai reuşea să-şi plătească nici învăţătorii sau preoţii, riscând o îndepărtare a celor mai tineri de cultura mamă.

„Am lăsat meleagurile mele sub unguri, fugind de urgia lor şi astăzi, după 22 de ani, găsesc plaiurile stăpânite de români. Nu pot îndeajuns să exprim ceea ce am simţit când am auzit vorba românească. Plângeam de bucurie că am putut să mai văd o dată scumpa mea ţară, copiii mei şi satul meu,” vorbeşte bistriţeanul despre întoarcerea în ţară.  

Vă recomandăm:

Miliardarul Soros avertizează: „Europa se află într-o criză existenţială, cu Germania la volan”

INFOGRAFIE În 2012, România a evitat la limită recesiunea