FOTO Cum se transformă o bucată de corn într-o operă de artă cu ajutorul unei freze dentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De câţiva ani, Alexandru Sălăjan, un tânăr de 34 de ani din Baia Mare, îşi câştigă existenţa cu ajutorul bucăţilor de corn şi al frezelor dentare. Acesta sculptează diverse animale în secţiuni de corn. Alături îi este şi soţia, Maria, care se ocupă de „fineţuri”, dar şi de design.


Alexandru Sălăjan un tânăr vânător din Baia Mare ne arată cum o bucată de cerb se poate transforma într-un tablou, o broşă un suport de pixuri, de şerveţele sau chiar de lumânări cu pasiune, puţin talent şi cu o freză dentară.  

Meşteşugul „sculptatului” în corn l-a deprins în urmă cu câţiva ani de la un prieten şi l-a transformat într-un hobby care îi aduce o sumă frumuşică lunar. Recunoaşte că obiectele realizate sunt de nişă fiind apreciate în special de către vânători, care ţin neapărat să aibă în garderobă o „cravată” compusă dintr-o rozetă de cerb sculptată prinsă cu un şnur de piele.

Minunăţiile sale au preţuri cuprinse între 35 de euro şi 550 de euro, cele mai scumpe înfăţişând scene de vânătoare, care de regulă se realizează pe cornul cerbului lopătar. Astfel de comenzi, care reprezintă cele mai complexe obiecte realizate de Alexandru şi de soţia sa, vin din ţări precum Germania, Franţa şi chiar Statele Unite.

Cele mai multe obiecte înfăţişează animalele pădurii: mistreţi, căpriori, cerbi, păsări, iepuri sălbatici şi chiar plante precum floare de colţ. Alexandru se ocupă de sculptatul propriu-zis, în timp ce soţia sa Maria are grijă de „fineţuri”, dar face şi design-ul acestora.

Deşi se merge pe modele relativ asemănătoare, care sunt în permanenţă îmbunătăţite şi schimbate, nicio rozetă nu seamănă cu cealaltă, asta pentru că totul se face manual şi cu puţin ajutor din partea micro  motoarelor. Investiţia în instrumentele necesare variază între 1000 şi 1500 de lei, potrivit artiştilor.

Realizarea unei piese poate să dureze câteva ore, sau din contră şi câteva zile, fiind cazul scenelor de vânătoare. Lumea află de minunăţiile fabricate de cei doi de la alţii sau de pe facebook.

Dacă unii vor să poarte rozetele la gât sau să le pună pe perete, alţii vor să dea  cu ajutorul lor un plus de autenticitate afacerii lor. Este şi cazul unor restaurante cu specific vânătoresc, care au apelat la îndemânarea lui Alexandru pentru a-şi decora spaţiul.

Alexandru este şi vânător, acesta absolvind şi Facultatea de Cinegetică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, astfel că, materia primă şi-o procură direct din pădure.



Sculptura în rozetă de cerb mai este întâlnită şi în alte zone din ţară, în special în rândul vânătorilor. Se mai practică şi gravura în bucăţi de cerb, care presupune zgârierea suprafeţei.  Potrivit artistului sculptura clasică în lemn sau piatră nu se aseamănă cu cea care foloseşte ca materie primă cornul, asta şi pentru că tehnica este diferită, dar şi instrumentele utilizate.


Vă mai recomandăm:

FOTO Vânătoare cu parfum de femeie


FOTO Sosul de magiun, cartofii fierţi la abur şi condimentele naturale au înnobilat carnea de vânat la concursul de la Figa

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG