FOTO Cum a fost îmbiat împăratul Iosif al II-lea în 1773, în ţinutul Năsăudului: cu slană, rachiu şi caş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre împăraţii habsburgi care au rămas în mentalitatea colectivă transilvană este Iosif al II-lea, care a făcut trei vizite în ţinuturile Ardealului în anii 1770. Oamenii locului obişnuiau să îl trateze cu slană, rachiu şi caş. Iosif al II-lea a ajuns cunoscut şi pentru vizitele pe nepusă masă pe care le făcea.

Cel mai luminat bărbat pe care l-a dat familia Habsburgilor, om drept liberal şi înţelegător, om drept liberal şi înţelegător de nevoile obştii fără osebire de neam şi credinţă, împăratul Iosif II – despre care regele Frederic II al Prusiei, cu aluzie la reformele sale pripite şi premature, zicea ca are singur numai curusul de-a face totdeauna pasula al doilea înaintea celui dintâiu- a întreprins în trei rânduri călătorii prin Ardealul, şi de tustreleori a vizitat teritorul regimentului năsăudean, nota Virgil Şotropa, în 1925, în revista Arhiva Someşană.



Prima vizită a avut loc în anul 1773, itinerariul conţinând Beclean, Bistriţa, Năsăud, Rodna, Prundu Bârgăului, Susenii Bârgăului, Mocod, Năsăud, Rodna, Ilva-Mică, Măgura Ilvei. Aceasta a fost anunţată cu un an înainte, pentru ca vizita celui care domnea peste Sfântul Imperiu Roman să fie pregătită cum se cuvine.Acesta era însoţit de cel puţin 40 de persoane, vizitele lui nerespectând datele anunţate.

În preajma sosirii, precum în alte ţinuturi aşa şi în districtul românesc năsăudean, se luaseră toate măsurile ca împăratul să fie întâmpinat şi găzduit în mod demn şi strălucit, cu toate că lui nu-i prea conveneau ceremoniile, povesteşte Virgil Şotropa.



Printre poruncile date de împărat s-au numărat: 54 de cai în permanenţă la dispoziţie, 14 case proaspăt văruite, cu curţile curăţate, pentru domnitor şi suita sa în fiecare staţiune, alimente şi apă la discreţie, drumurile reparate.

De asemenea, împăratul dorea să locuiască pe perioada vizitelor sale în case ţărăneşti, parohiale sau militare şi nicidecum în castele domneşti.

Căpitanul pensionar Todor Anton notează faptul că împăratul era îmbrăcat foarte simplu, persoanele cu care intra în contact dându-şi seama că au în faţă conducătorul unui imperiu, abia după ce îi vedeau ordinul casei habsburgice pe piept. Acelaşi căpitan precizează că împăratul se desfăta cu rachiu, prescură, slană şi caş.

După fiecare vizită, împăratul Iosif al II-lea oferea daruri celor cu care intra în contact sau care îl găzduiau. În prima sa vizită, împăratul a dăruit o fostă capelă militară comunei Şanţ, iar unui funcţionar de la vamă care l-a gazduit un mistreţ.

Virgil Şotropa povesteşte şi despre o întâmplare cel puţin hazlie. Ajuns în casa unei bucătărese, care, culmea, pregătea cele mai alese bucate tocmai pentru el, nu a fost recunoscut şi a fost pus la treabă de către femeie.

Bucătăreasa ocupată cu gătirea mâncărurilor pentru înaltul oaspete, văzând că străinul începe să vorbească cu ea, îi zice să n-o reţină ci mai bine să-i ajute la învârtirea frigării. Strainul ascultă, se puse la lucru şi acolo îl află suita, alăturea cu bucătăreasa acu înmărmurită de spaimă, completează Virgil Şotropa.



A doua călătorie prin Ardeal a fost întreprinsă de Iosif în 1783, după moartea mamei sale. Dorinţa de egalitate pare să se fi întărit până la cea de-a doua vizită, împăratul accentuând în mai multe rânduri intenţia sa de a şterge orice diferenţă între oameni din naţiuni şi de religii diferite.

Cu ocazia celei de-a doua vizite Iosif al II-lea a ordonat să se lucreze mai cu zor la deschiderea primei şosele care avea să lege Ardealul de Bucovina, dar şi să fie militarizate toate satele de pe Valea Bârgăului. În vara anului 1786 , Iosif al II-lea a venit pentru a treia oară în ţinuturile Năsăudului şi ale Bistriţei.

Acestuia i se datorează numele comunelor grănicereşti învecinate din judeţul Bistriţa-Năsăud: Salva, Romuli, Parva şi Nepos, în urma exclamaţiei: ”Vă salut mici nepoţi ai Romei”( în latină: Salve Parvae Nepos Romuli).

 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva