Cum a ajuns un colegiu de provincie „pepinieră“ de fotomodele de top. Adolescenţii de 16 ani care fac senzaţie în industria modei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai bun colegiu naţional din Bistriţa a dat anii trecuţi cel mai medaliat olimpic din România, care acum îşi continuă studiile la prestigioasa universitate americană MIT. Acelaşi colegiu pare să fie şi pepinieră de fotomodele, patru elevi ai acestei instituţii de învăţământ ajungând pe marile scene ale capitalelor internaţionale ale modei.

Cel mai căutat liceu din Bistriţa-Năsăud este fără dubii Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”. Numărul mare de candidaţi pe loc face ca mediile cu care se intra la unitatea de învăţământ să fie foarte mari. Prestigiul şcolii a fost construit nu doar pe notele mari cu care se intră la liceu, ci şi pe performanţele greu de egalat. 

La Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” a învăţat şi Rareş Buhai, cel mai medaliat olimpic român, care momentan îşi continuă studiile la prestigioasa universitate americană M.I.T. 

Cel mai bun liceu din Bistriţa pare să adune şi cei mai frumoşi copii. În ultimii ani, patru dintre elevii sau foştii elevi ai Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu” au ajuns pe marile scene ale modei.

La Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” a terminat fotomodelul Loredana Salanţă (24 de ani), prima românca ce a câştigat concursul „Top Model of the World”, un concurs internaţional de frumuseţe, care a reunit tinere din 42 de ţări. Se întâmpla în 2011, pe când avea doar 19 ani. 

Aventura în lumea modei o începuse însă când era adolescentă şi încă nu terminase liceul. La 16 ani, Loredana Salanţă câştiga concursul „Miss World România”. 

Loredana Salanţă a fost prima româncă ce a câştigat concursul de frumuseţe „Top Model of the World”  (Foto- Arhivă Personală)

La prestigiosul colegiu a învăţat şi Elena Kuji (25 de ani), o tânără la care frumuseţea s-a împletit perfect cu inteligenţa. Aceasta a fost singura absolventă de liceu din generaţia sa care a luat 10 pe linie la Bacalaureat, adunând în 12 ani de şcoală nu mai puţin de 84 de diplome la olimpiade şi concursuri. 

Când era în clasa a XII-a, Elena Kuji a participat la Miss Universe România şi a fost selectată să ne reprezinte ţara la concursul internaţional. Aceasta a renunţat la concurs pentru a merge la Universitatea Modena. După primul an în Italia, Elena Kuji a primit o bursă la Sorbona. Masteratul l-a terminat la Universitatea Internaţională din Monaco, şefă de promoţie. Universitatea în cauză are cel mai vechi şi bine cotat program de masterat dedicat industriei luxului. 

Doi puşti cu părul creţ, printre cele mai dorite modele de la săptămâna modei

Trendul pare să continue şi în prezent, doi adolescenţi care studiază la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, Andrei Dobrin şi David Bob, se numără printre cele mai promiţătoare modele masculine internaţionale.

Primul descoperit a fost Andrei Dobrin, care are 16 ani. Acesta a fost descoperit pe Facebook la începutul anului 2015, de reprezentanţii unei agenţii de modele din Bucureşti. La finalul anului 2016, adolescentul deja primea titlul de „modelul masculin al anului”, în cadrul celui mai important eveniment dedicat modei din România. 

Andrei Dobrin deja a avut ocazia să defileze pentru nume mari din industria modei, precum Dior, Prada, Diesel, Paul Smith sau Yohji Yamamoto.

Andrei Dobrin este unul dintre cele mai apreciate modele masculine din România (Foto: Arhivă Personală)

„Toată povestea aceasta a început în urmă cu un an, când am fost contactat pe Facebook de unul dintre scouterii de la Attitude Model. Au văzut pozele mele de album de clasa a VIII-a şi pozele făcute de mine cu telefonul. Mi-au cerut detalii fizice, înălţimea, greutatea şi m-au întrebat dacă aş fi interesat să lucrez în acest domeniu. La început nu am luat în calcul foarte tare treaba aceasta. Am luat în calcul mai multe ipoteze, inclusiv că poate fi o glumă, o şmecherie. Mi-au trecut prin cap foarte multe idei, care îmi spuneau să nu iau în serios“, povesteşte Andrei Dobrin.

David Bob a fost ultimul descoperit, în primăvara acestui an, tot pe Facebook. Acesta are tot 16 ani şi este fiul şefei Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială Bistriţa-Năsăud, Ani Bob. 

Adolescentul este coleg de şcoală cu Andrei Dobrin, însă cei doi au avut ocazia să se cunoască mai bine la mai multe evenimente dedicate modei care au avut loc la Milano. 

„Mi se pare o carieră interesantă, în care călătoreşti mult şi cunoşti mulţi oameni, iar eu ador să fac asta. Deocamdată sunt încă la început, aştept să treacă măcar două sezoane pentru a-mi face o idee”, spune David Bob. 

Vă mai recomandăm:

FOTO Loredana Salanţă, Miss World România 2009, a fost admisă la şcoala de actorie unde au absolvit Angelina Jolie şi Robert de Niro

O bistriţeancă, masterandă în industria luxului. A studiat la Sorbona, a fost felicitată de prinţul Albert de Monaco şi acum îşi construieşte propriul brand

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”